Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dugulescu şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Cristian Rizea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule Dugulescu, aveţi cuvântul.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, mă adresez astăzi dumneavoastră, în calitate de coleg, de cetăţean român, dar mai ales ca şi vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, pentru că astăzi, atât lucrurile de pe pământ cât şi cele din ceruri, sacrul şi profanul, filele istoriei cât şi cei care au ţesut-o cer o rememorare profundă a unui lung şir de suferinţe umane. Doresc să ataşez discursul meu la lunga, dar nobila contemplare şi prelegere pe tema genocidului etnic din timpul celui de-al doilea război mondial, suferinţe ce au fost adunate sub pecetea unui testament crunt al holocaustului.

Tragedia holocaustului nu trebuie niciodată privită ca pe un incident izolat, mărginaş, ca pe o scăpare a istoriei sau ca pe o cotitură nefericită a destinului care taie şi spânzură. În spiritul comemorării acestei istorii triste, este determinant a ne focaliza atenţia asupra realităţii unui trecut însângerat rezultat în urma planului de epurare etnică, dar şi asupra unui set de norme şi angajamente care vin în sprijinul respectării drepturilor omului şi al armoniei între cetăţenii români, indiferent de apartenenţa etnică.

În acest sens, este imperativă unanimitatea credinţei că ura exploatată şi manifestată la scară largă pe temeiuri etnice, religioase sau culturale nu poate aduce decât patologie socială, epidemie spirituală şi decadenţă valorii şi demnităţii umane. Implementarea unor idealuri diabolice, ca şi supremaţia unei rase în dauna alteia, superioritatea unei civilizaţii prin asimilarea forţată a altei civilizaţii sau teroarea impusă pe criterii de apartenenţă diferită faţă de cei care posedă instrumentele coercitive, generează dihotomii şi decalaje sociale pe care omenirea, tacit sau nu, încă le resimte.

Genocidul nu îmbracă forme sau culori şi nu contează mijlocul sau cadrul în care crimele împotriva umanităţii şi a demnităţii umane sunt comise. Astfel, teroarea holocaustului trebuie condamnată o dată cu regimurile fasciste şi comuniste, sau oricare alt sistem totalitar care întreprinde acte criminale organizate împotriva membrilor unei comunităţi, a normelor şi a valorilor intrinseci ale indivizilor.

Întorcându-ne iarăşi la faptele consimţite de cronicarii vremurilor şi relevante pentru spaţiul "carpato-danubiano-pontic", aş dori să subliniez faptul că uciderea în masă a evreilor şi a romilor, sub comanda regimului antonescian, este o realitate ce nu poate fi contestată. Astfel, România îşi asumă trecutul ruşinos fascist şi comunist, şi doreşte a se dezice de orice îmbrăţişare a discursului radical şi extremist manifestat prin decizii şi comportamente cu tentă antisemită sau care incită la violenţă interetnică. Şi asta, deoarece strategia dictatorială de purificare a României, holistic analizată, a fost determinant influenţată de spiritul naţionalist şi extremist din perioada interbelică. De asemenea, holocaustul din România nu s-a manifestat ca o acţiune spontană, ci a reprezentat încununarea meticulos plănuită a unor sentimente xenofobe, antisemite şi naţionaliste, prezente atât în rândul partidelor politice care le-au exploatat, manipulând masele, cât şi la nivelul opiniei publice. Aş dori ca acest lucru să reprezinte un semnal de alarmă atât pentru clasa politică de azi, cât şi pentru întreaga societate.

Apoi, România doreşte să-şi respecte angajamentul faţă de minorităţile naţionale, asigurând un climat propice existenţei, perpetuării, afirmării şi manifestării libere a culturii minorităţilor şi, în acelaşi timp, să devină un actor important în lupta internaţională împotriva discriminării şi a urii rasiale, contribuind activ la procesul de formare şi luare a deciziilor. Ba, mai mult, instituţiile statului, cât şi societatea civilă trebuie să dovedească o sensibilitate plenară în mod special faţă de comunităţile evreieşti şi cele rome, entităţi grav traumatizate în urma unui trecut zbuciumat şi nedrept, de care suntem şi noi răspunzători. în ambele cazuri, repercusiunile tratamentului discriminant din experienţa fascistă şi comunistă a României faţă de minorităţile etnice mai sunt încă prezente în percepţia publică, în raportarea instituţiilor, cât şi în greutatea cu care membrii comunităţilor menţionate reuşesc să se integreze într-o Românie democrată care doreşte să respecte drepturile omului.

Din punct de vedere normativ, în România, cât şi în rândul întregii societăţi globale, germenii discriminării trebuie eliminaţi şi înlocuiţi cu politici multiculturale, tolerante şi cu o propagandă a valorilor umane, aşa cum sunt ele definite în rezoluţiile internaţionale. Din punct de vedere empiric, şi mai ales în cazul minorităţii rome, instituţiile publice trebuie să identifice, să conştientizeze şi să reglementeze acele lacune de înţelegere în relaţia dintre stat şi comunităţile rome şi să rezolve problemele care ţin de egalitatea de şanse, accesul la serviciile şi funcţiile publice, educaţie, siguranţă, sănătate, şi alte aspecte incluse în Strategia pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor.

Într-un secol declarat postmodern, condiţionat însă de existenţa unei etici globale care trebuie adoptată în spiritul respectării drepturilor omului, România condamnă orice act de discriminare rasială, etnică sau religioasă manifestat sau nu prin violenţă, dorind să lupte împotriva promovării segregării pe aceste temeiuri, printr-o continuitate a politicilor de respectare a drepturilor omului, prin adoptarea unor noi strategii favorabile integrării minorităţilor naţionale şi prin vegherea la implementarea şi respectarea lor.

Vă mulţumesc.