Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Korodi, din partea Grupului parlamentar al UDMR, şi-l rog să se pregătească pe domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnule Korodi, domnule ministru, aveţi cuvântul.

Domnul Korodi Attila:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul declaraţiei mele politice este "Condamnarea comunismului pe jumătate".

În data de 23 octombrie 2009, în mai multe localităţi din România s-a comemorat revoluţia ungară din 1956. Totuşi, clasa politică română a lipsit cu desăvârşire de la aceste comemorări, nu ca şi anul trecut, când însuşi preşedintele ţării a venit la comemorarea din Miercurea-Ciuc.

Revoluţia ungară din 1956 împotriva dictaturii bolşevice şi a ocupaţiei sovietice a început în ziua de 23 octombrie. Sătui de conducerea lui Mátyás Rákosi, studenţii de la Budapesta au început cu o demonstraţie paşnică, care s-a transformat într-o revoluţie şi s-a sfârşit printr-un masacru comis de trupele sovietice în 10 - 11 noiembrie 1956.

Mai mulţi maghiari şi români din România, care au solidarizat cu acţiunile de la Budapesta, au fost arestaţi şi condamnaţi. Conform analizei din Raportul Tismăneanu a revoluţiei ungare din 1956, ecourile acesteia s-au manifestat sub cele mai variate forme şi in aproape toate regiunile ţării. Cei care au reacţionat cel mai sensibil la acele evenimente au fost studenţii de la Timişoara, Cluj, Bucureşti, Braşov şi Iaşi. Încă din primele zile au apărut la Bucureşti şi la Cluj foi volante şi inscripţii de solidaritate, apoi s-a trecut la iniţierea unor adunări şi meetinguri, dintre care cel mai mare s-a organizat la Timişoara. La Bucureşti s-a iniţiat o manifestaţie, unde apoi au fost arestaţi mai mulţi studenţi. Au avut loc arestări şi condamnări de asemenea la Braşov şi la Iaşi. La universităţile din Cluj-Napoca încă din primele zile au apărut inscripţii şi foi volante. Studenţii Universităţilor Bolyai şi Babeş au iniţiat chiar o ieşire pe stradă, dar care până la urmă nu a avut loc. S-a ţinut însă la 24 octombrie 1956 o şedinţă studenţească la Institutul de Arte Plastice. Studenţii au manifestat purtând panglici de doliu şi ieşind la Cimitirul Hazsongard de Ziua Morţilor (1 noiembrie). Un număr relativ mare de manifestări spontane s-au putut înregistra şi în mediu rural. După înăbuşirea in sânge a revoluţiei din Ungaria, Securitatea din România a trecut la acţiuni de represalii fără precedent. Potrivit unor date din rapoartele lor, doar in perioada octombrie 1956 - decembrie 1962 au fost arestate in România peste 28.000 persoane, dintre care doar între ianuarie 1957 - mai 1959 au fost pronunţate 9978 condamnări.

Conform rapoartelor, la Miercurea-Ciuc au murit zece persoane iar 30 de tineri saşi, 30 de români şi 77 de tineri maghiari au ajuns după gratii.

Desigur nu toate cazurile erau direct implicate în acţiuni de solidarizare cu revoluţia din Ungaria: regimul s-a folosit însă de acest prilej pentru a lichida pe toţi posibilii adversari.

Un astfel de caz a fost cazul Universităţii Bolyai din Cluj-Napoca. Regimul s-a folosit de conjunctura de atunci ca să desfiinţeze o instituţie maghiară, considerându-o periculoasă.

Doamnelor şi domnilor,

Este foarte important să ne aducem aminte de toamna anului 1956. Este foarte important să respectăm pe toţi maghiarii şi românii care şi-au dat viaţa atunci. Şi este foarte important să condamnăm comunismul, dictatura comunistă şi efectele acesteia, cum s-a întâmplat şi atunci când s-a publicat Raportul Tismăneanu, menţionat şi mai-sus.

Totuşi, eu cred că condamnarea comunismului nu este de ajuns la nivelul actual. Trebuie să aducem dreptate oamenilor care şi-au dat viaţa pentru libertate, şi-au dat viaţa pentru schimbare, care au fost curajoşi să zică "nu!" opresiunii comunismului. Aceşti oameni nu pot fi readuşi la viaţă. Dar instituţiile care au dispărut, fiindcă puterea s-a folosit de conjunctura creată de revoluţia ungară din 1956, trebuie să fie reabilitate. Universitatea Bolyai este un drept al comunităţii maghiare din România şi trebuie reînfiinţată, readusă la viaţă. Dacă nu facem acest lucru, înseamnă că dăm dreptate comunismului, că dăm dreptate puterii de atunci, care a închis instituţia respectivă.

Degeaba comemorăm, degeaba zicem lucruri frumoase despre revoluţie şi despre toamna anului 1956. Degeaba participăm la serbări, degeaba ţinem discursuri frumoase şi degeaba depunem coroane, dacă practic nu facem nimic pentru reabilitarea lucrurilor pe care le-am pierdut din cauza comunismului. Ne trebuiesc fapte, nu vorbe.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.