Parliamentary debates

Domnul Marian Sârbu:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Nicolae Bud are cuvântul.

Domnul Nicolae Bud:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Ce e rău şi ce e bine!"

"De vrei să te vorbească de bine satul, fă-ţi întâi ordine la tine în ogradă", umblă o vorbă pe la noi, prin Maramureş.

Mi-amintea acest postulat elementar un fost coleg de liceu, astăzi domn cu multă carte, iniţiat şi afirmat în afaceri de succes.

Ne-am revăzut săptămâna trecută, la Baia Mare, după ce nu ne vorbiserăm ani buni. Ţinea să-şi exprime fără ocolişuri nedumerirea faţă de mine, cântărindu-şi atent vorbele, în legătură cu un subiect nu o dată prezent în discursul public.

De ce ne tot mirăm că ne vorbesc alţii de rău, prin afara ţării, câtă vreme noi între noi avem atâta grijă să ne spunem doar vorbe rele şi grele, ne aprindem din te miri ce, oferindu-le, la urma urmelor, pe tavă, din belşug, materie primă detractorilor de profesie.

L-am înţeles şi mai bine pe colegul meu de bancă de altădată când a început să detalieze cam cum fac alţii pe acolo pe unde-l duc uneori paşii şi interesele. Evoca, în cuvinte frumoase, dragul de ţară, de unde plecaseră, manifest la acei inşi înstrăinaţi ca şi el, efortul de a strânge în căuşul palmei realităţi cu care se simt bine la ieşirea în lume, gândurile frumos articulate la adresa celor rămaşi acasă, în măsura în care aceştia reuşesc să pună la cale ceva cât de cât vizibil şi durabil.

La noi, de ce vom fi atraşi doar de ceea ce ne convine şi nu ne iese?

Nu sunt în stare, Doamne fereşte, să povăţuiesc pe careva să închidă ochii în faţa eşecurilor, doar pentru că astea ne fac rău. Dar nici nu ne putem face să credem că cineva ar putea să-şi găsească timp să se uite la noi cât timp ne stropim cu noroi cât e ziua de mare, iar tot ce ni se propune să reţinem priveşte doar cronica neagră a zilei, efectele ei devastatoare.

Am ajuns să ne măsurăm existenţa doar prin numărul de accidente rutiere pe metrul pătrat, prin numărul de victime la marginea şoselei. Mondenităţi de tot felul ne potopesc din toate direcţiile, deplasând centrul de greutate al interesului cetăţii către periferie, către faptul mărunt. Cum să ne mai mire predilecţia străinului pentru amănuntul accidental din cotidianul românesc, ambalat în staniol, nesemnificativ, dacă nu de-a dreptul trivial.

Această migraţie forţată dinspre esenţial către minor, de la valori perene către efemeride, generează inevitabil efecte descurajante la nivel individual şi, - de ce să nu recunoaştem -, pe plan mult mai larg al societăţii, în întregul ei.

Mă simt dator să descopăr în oglindă simetria păguboasă, născută prin ignorarea voită chiar a plusului de imagine acumulat din spusele altora despre noi la confluenţa acelor reuşite - câte sunt - în relaţia noastră cu lumea.

Se va înţelege, cred, că nimeni nu are de gând să promoveze lentile măritoare între noi şi realitate, pentru ca ea să ni se înfăţişeze mai frumos colorată, dar nici nu te poţi face că nu observi uşurinţa cu care se trec cu vederea evenimente şi situaţii care merită observate, analizate şi consemnate.

Mărturisea, de curând, ministrul nostru de externe, domnul Teodor Baconschi, că demersuri ale diplomaţiei româneşti trec neobservate. Sunt ignorate contactele şefului statului cu lideri politici de pe diferite continente. Tonul ironic, tentaţia desconsiderării prevalează chiar în cazul unor evenimente de semnificaţie şi importanţă ce nu pot fi şterse prin întoarcerea capului în altă direcţie.

Nu spun noutăţi amintind de felul în care a fost tratată prezenţa la Casa Albă a preşedintelui României. Mă întreb dacă vizita la Berlin şi întâlnirea şefului statului nostru cu doamna cancelar al Germaniei nu merita un strop de efort pentru a plasa evenimentul în contextul major al relaţiilor dintre cele două ţări.

Culmea este că şi atunci când cineva îţi zâmbeşte cu bunăvoinţă, ne grăbim să-i răspundem cu acreală în glas, dacă nu chiar reproşându-i gestul.

Îmi vin în minte spusele moştenitorului tronului britanic, Prinţul Charles, decizia lui de a cheltui ceva vorbe frumoase în direcţia noastră. L-am privit, unii dintre noi, de sus şi a neînţelegere.

Se consumă sub ochii noştri iniţiative şi proiecte de mare anvergură, menite să capaciteze interesul străinilor pentru frumuseţile şi atractivitatea României turistice. Ministrul de resort din guvern a lansat şi susţine proiecte demne de pus în valoare, de apreciat. Sunt întâmpinate, parte din ele, cu scepticism şi nu o dată aşteptate cu ironii.

La ce ne foloseşte?

În schimb, nu găsim resurse să veştejim cum s-ar cuveni efecte pe termen lung provocate de acel irlandez, Bram Stoker, care ne-a umplut ţara de vampiri, livrându-ne lumii întregi drept descendenţi de rău făcători şi sălbatici. Ni s-ar putea zice: Dracula este o jucărie veche, care s-a născut din imaginaţia cuiva care nici n-a ajuns pe uliţele noastre. Aşa e! Dar această jucărie veche pute şi astăzi.

Am văzut cu ochii mei o revistă americană unde, sub fotografia zidurilor Cetăţii Poenari, un ziarist american ajuns încoace ca turist, scria negru pe alb: "De la această fereastră, tiranul - să reţineţi, Vlad Ţepeş - privea în fiecare dimineaţă cum erau sacrificaţi cei 2.000 de copii din sângele cărora i se prepara breakfast-ul." Şi asta scris fără ghilimele şi fără să-i tremure condeiul şi fără să roşească.

Iar noi ne dăm de ceasul morţii să viziteze Transilvania, ţara lui Dracula, să facem parcuri unde turişti de pe tot pământul să soarbă din ceşti de Marginea ori de Oboga votcă marca Dracula ori, după caz, Draculina, privindu-ne printre gene drept veritabili descendenţi din Dracula cel Vestit.

Este vesel şi nu prea! M-aş întoarce la spusele poetului: "Ce e rău şi ce e bine/Tu te-ntreabă şi socoate."

Vă mulţumesc.

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumim.