Parliamentary debates

Domnul Doru-Petrişor Coliu:

Câţiva români din diaspora, pasionaţi de economie, au căutat cu lupa o măsură luată de actuala guvernare pentru a sprijini micile întreprinderi şi în general mediul de afaceri. Rezultatul? Zero, precum capacitatea acestui Guvern şi a actualei majorităţi, de a face ceva pentru cei care crează plus valoare prin munca şi investiţiile lor.

În schimb, însă, la capitolul pomeni, actuala guvernare este doctorandă. Nu pot să nu remarc în dreptul acestui subiect şi apetenţa Partidului Naţional Liberal pentru pomeni, căci scutirea copiilor de la plata întreţinerii nu este altceva decât o pomană. Poate că părinţii acestor copii ar dori 500 de lei în plus la salariu, din care să poată plăti întreţinerea pentru copii. Masuri economice ioc, avalanşă de pomeni, creştere economică doar din consum, ritm infernal de închidere a societăţilor comerciale etc., cu alte cuvinte, o lentă, dar sigură cădere în prăpastie. Dar acest lucru nu este de mirare când din actuala coaliţie de guvernare face parte şi domnul Tăriceanu, artizanul crizei economice care a lovit România în 2009. Şi atunci tot pomeni, tot trai pe vătrai, plus delapidarea a 8 miliarde de euro într-un timp record. Singura diferenţă este că de data aceasta nu va mai exista un tandem Băsescu-Boc pentru a umple din nou visteria. Cum propunerile PNL sunt tot pomeni şi nu măsuri de susţinere a economiei, România a intrat într-un tunel la capătul căruia nu mai sticleşte nicio luminiţă.

Dar să revenim la românii din diaspora, a căror soartă mă îngrijorează cu adevărat. Din faimosul plan destinat pentru a îi încuraja să revină în România, a rămas un mare neant. Fondurile puţine alocate au servit la îngrăşarea câtorva isteţi care i-au învăţat pe românii din diaspora cum să completeze un dosar, după care românii din diaspora au rămas cu dosarele, din lipsă de fonduri guvernamentale. La începutul mandatului meu am cerut înfiinţarea de către Ministerul Afacerilor Externe, a unui centru de apeluri, deschis non-stop, centru unde românii din diaspora puteau suna în caz de pericol, în caz de sclavagism, în caz de abuzuri ale unor persoane sau autorităţi din ţara de reşedinţă. Cererea mea a fost refuzată, motivarea fiind lipsa fondurilor. Ştiţi că în majoritatea ţărilor europene există un registru de înscriere în ambasada unde cei plecaţi în altă ţară se înscriu şi pot fi contactaţi prin mail sau telefon în caz de pericol?

Noi am rămas la stadiul anunţurilor pe site-ul MAE şi al postărilor celor interesaţi pe reţelele de socializare. Din această cauză ne găsim compatrioţii doar la 4-5 zile după o catastrofă. Problema principală constă în faptul că niciun român din diaspora nu are încredere în autorităţile române, deoarece într-o altă ţară europeană nu i-ar trece nimănui prin cap să consulte registrele cu cei plecaţi în scopul de a le pune în spate taxe.

Dar celelalte ţări nu au guvernanţi iresponsabili, aşa cum are România. Până şi alte state mult mai puţin dezvoltate decât România au implementat programe de alertă pentru diaspora lor. România a rămas la nivelul timpului în care aprindeam focuri în caz de primejdie. Dar, aşa cum spune vorba străbună, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!

Poate că, într-o zi, atunci când România nu va mai fi guvernată de secretare de şcoli primare, de burduşiţi cu diplome luate fără a frecventa vreo facultate, poate că doar atunci România se va gândi şi îşi va respecta cei peste 5 milioane de români care o menţin încă pe linia de plutire, cu banii trimişi celor de acasă. Cei din diaspora privesc cu uimire la mitingul anunţat de PSD-ALDE pentru susţinerea propriilor corupţi, un fel de a pune presiune pe justiţia care trebuie să hotărască unde îi este locul domnului Dragnea. Înăuntru sau afară? Ce ar fi dacă nemulţumiţii şi umiliţii din diaspora ar veni să facă un miting la Bucureşti? Un adevărat milion de oameni, nu precum cel al PSD. Să vă spun eu ce aţi face? Aţi fugi mâncând pământul din faţa celor pe care nimeni nu îi poate cumpăra.

Aş mai avea o întrebare. Cum vă permiteţi să anchetaţi românii care trimit 2.000 de euro familiei, bani economisiţi cu trudă departe de casă? Cum vă permiteţi să îi trataţi ca posibili infractori sau terorişti? Când unii dintre infractori se ascund chiar aici, în Parlamentul României?!