Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.89/2021
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.60 | Nelu Tătaru - declaraţie politică având ca subiect "Planul-cadru naţional pentru controlul hepatitelor virale în România, pentru perioada 2019-2030"; | ![]() |
||
|
"Planul-cadru naţional pentru controlul hepatitelor virale în România, pentru perioada 2019-2030" În contextul securităţii sanitare, influenţat de pandemia COVID-19, hepatitele virale continuă să reprezinte un subiect complex, care acoperă clase diferite de agenţi infecţioşi, cu modalităţi de transmitere variate şi posibilităţi inovatoare de tratament. Pacienţii cu afecţiuni hepatice cronice au nevoie de diagnostic, au nevoie de terapie şi au nevoie, în general, de monitorizare. În acest sens, apreciez efortul colegilor mei din ultimul an şi jumătate de a păstra acel echilibru, în care clinicile de specialitate, de boli infecţioase sau de gastro-enterologie, să se poată ocupa de pacienţii cu afecţiuni hepatice cronice. România a implementat multe lucruri bune în ultimii ani, dovadă în acest sens fiind lansarea "Planului-cadru naţional pentru controlul hepatitelor virale în România, pentru perioada 2019 - 2030", exact acum 2 ani, de către Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Elaborat în concordanţă cu "Strategia globală a sistemului de sănătate privind hepatitele virale", Planul naţional:
Nu în ultimul rând, consider că asigurarea continuităţii implementării Planului naţional este esenţială în ceea ce priveşte accesul la terapii, depistarea afecţiunilor hepatice şi a accesului cât mai urgent spre terapie a cazurilor pentru care medicul face recomandare în acest sens. În mod special, hepatitele B şi C reprezintă cauze majore de morbiditate şi mortalitate, dar şi un domeniu terapeutic în continuu proces. Pentru ca pacientul să aibă acces la condiţii de tratament adecvate, este nevoie de actualizarea standardelor medicale, de implementarea de protocoale privind traseul pacientului de la prima consultaţie şi până la externare, de digitalizare care să uşureze sarcinile personalului medical, dar şi de schimbarea modului în care se face management în spitale, într-unul bazat pe criterii de performanţă şi eficienţă. Pe de altă parte, reamintesc că supravegherea hepatitei virale de tip A în rândul populaţiei României a continuat fără întrerupere, depistarea şi raportarea cazurilor fiind făcută în conformitate cu metodologia specifică elaborată de către specialiştii epidemiologi de la INSP. Mai e mult până departe? Sănătatea nu are culoare politică, aşa cum am spus-o de fiecare dată. România are nevoie de spitale şi de condiţii de tratament adecvate vremurilor în care trăim. Pentru a duce investiţiile în sănătate la alt nivel şi pentru a putea spune cu toată convingerea că avem spitale ca afară, avem nevoie să ne susţinem reciproc, să facem echipe pentru elaborarea de documente suport care pot contribui la îmbunătăţirea factorului legislativ pe toate palierele. Planurile strategice trebuie să urmărească şi dotarea corespunzătoare a centrelor de asistenţă primară. Acestea au nevoie de capabilităţile necesare pentru a putea satisface o paletă largă de nevoi ale pacienţilor, mai ales în comunităţile vulnerabile. Trebuie să recunoaştem că una dintre principalele probleme de la nivelul asistenţei medicale primare este reprezentată de existenţa unei capacităţi limitate de depistare activă a riscurilor pentru sănătate în rândul comunităţilor vulnerabile. Totodată, fără o legislaţie clară şi actuală care să confere un suport real implementării programelor care sunt în derulare sau care vor veni, vom fi din nou nemulţumiţi. Orice investiţie în infrastructura medicală, orice acţiuni instituţionale pentru atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus, inclusiv pentru controlul hepatitelor, trebuie să vizeze, în primul rând, pacientul, dar să fie şi cât mai pragmatice. Programele performante de screening salvează vieţi. Este mult mai uşor şi din punct de vedere medical, dar şi economic, să previi decât să tratezi boala în stadii avansate. Cred că împreună - autorităţi, manageri de spitale, specialişti - putem pune la punct un sistem prin care să ne aliniem unor standarde noi, actuale, care să prioritizeze siguranţa şi confortul pacienţilor. |


