Parliamentary debates

Domnul Ioan Vulpescu:

Subiectul declaraţiei este acela al crizei reale a forţei de muncă din anumite sectoare ale economiei româneşti. Cunoaştem, mai bine sau mai puţin bine, unele dintre sursele acestei crize. Încercăm, ca stat, să oferim soluţii pentru unele domenii, în care statul poate interveni, conform legii şi conform atribuţiilor sale, dar criza nu poate primi un răspuns adecvat fără participarea tuturor actorilor implicaţi.

Dezbaterea publică, inclusiv cea politică, este dominată de vechile clişee: reducem sectorul public, dăm afară angajaţi din aşa numitul aparat bugetar, şi cei daţi afară, obligaţi de foame, vor accepta condiţiile oferite de sectorul privat. Şi am redistribuit forţa de muncă acolo unde este nevoie de ea! Am ajuns să acuzăm sectorul public pentru că a ajuns să contribuie prea mult la bugetul asigurărilor sociale, adică la pensii şi la sănătate, semn că au salarii prea mari. Ceea ce devine aberant!

Avem la graniţa României un război. Au intrat în România aproape un milion de refugiaţi. Mulţi doar au tranzitat, dar unii vor să înceapă o nouă viaţă în România. Cum putem să-i ajutăm să se integreze în economia noastră? Sunt unele iniţiative în plan local. Sunt şi multe astfel de "iniţiative", care, legal vorbind, înseamnă "muncă la negru". Lucru care va duce la pierderea unei surse de forţă de muncă. Cum poate ajuta statul? Ce legislaţie trebuie schimbată, dacă este nevoie de asta?

Sectorul privat contribuie mult prea puţin la efortul de selectare şi de pregătire a forţei de muncă. "Statul este obligat să ne ofere, prin sistemul public de educaţie, forţa de muncă de care avem nevoie! De asta plătim taxe şi impozite!". Sună bine, dar doar atât! Ca un sistem de educaţie să facă asta, trebuie să se sincronizeze cu sistemul economic privat, să cunoască nevoile actorilor economici. Reamintesc, pregătirea şcolară durează minimum zece ani. Şi nu se reduce totul la abilităţile digitale! Nu există aplicaţii pe calculator care să pună faianţă în locul muncitorului.

Abordarea acestui subiect este, ca de obicei, în societatea românească, tot una conflictuală. Aşa ceva nu poate duce la rezultatele aşteptate. Iar una dintre sursele eşecului este faptul că prea mulţi actori economici, nu doar din zona IMM-urilor, trăiesc de azi pe mâine. Statul poate face diverse lucruri pentru a ajuta sectoarele economice, dar nu poate decide în locul lor, nu poate administra el aceste afaceri, nu poate face planificare în locul lor. Reducerile de taxe şi de impozite nu rezolvă prea multe lucruri. Există o limită a reducerilor de la care, paradoxal, ele prejudiciază sectorul privat, prin incapacitarea statului, când este vorba despre resursele necesare intervenţiei în favoarea sectorului privat.

De aceea este necesară dezbaterea despre sistemul progresiv de impozitare, promovată de PSD, care oferă sectorului privat instrumente pentru promovarea pregătirii şi fidelizării forţei de muncă. Demonizarea acestei teme nu serveşte nici sectorului privat, nici societăţii în ansamblul ei, este doar un reflex ideologic, care, cred unii, reprezintă esenţa "identităţii" lor. Este o greşeală pe care o repetă de ani de zile, fără să câştige nimic în plan electoral. Nici acum nu vor câştiga. Dar nici cetăţenii nu au ceva de câştigat, în afară de motive, pentru a opta pentru emigraţia din motive economice.