Vasilică Toma
Vasilică Toma

Sittings of the Chamber of Deputies of March 21, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.41/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 21, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Vasilică Toma - declaraţie politică referitoare la "Urgentarea măsurilor şi finanţărilor pentru reabilitarea şi consolidarea clădirilor unităţilor de învăţământ şi spitaliceşti cu risc seismic";

Domnul Vasilică Toma:

"Urgentarea măsurilor şi finanţărilor pentru reabilitarea şi consolidarea clădirilor unităţilor de învăţământ şi spitaliceşti cu risc seismic"

Din 2020 încoace, crizele repetate la nivel internaţional ne-au arătat că prevenirea trebuie să devină şi să rămână baza obligatorie practică de acţiune în toate domeniile. Şi cred că este timpul ca acest lucru să fie conştientizat şi aplicat de către toţi decidenţii statului român. Pentru că, din păcate, de prea multe ori ajungem să trăim momente pe care le-am fi putut evita dacă am fi luat din timp măsurile necesare.

Din nefericire, pe acest model, a fost nevoie de cutremurul din Turcia şi de cutremurele declanşate în zona Olteniei pentru a rediscuta situaţia clădirilor de utilitate publică cu risc seismic care trebuie consolidate şi reabilitate de urgenţă.

În ţara noastră, zeci de mii de elevi învaţă în clădiri care se pot prăbuşi oricând. La fel, zeci şi sute de mii de pacienţi sunt îngrijiţi în unităţi medicale ce au nevoie urgentă de reabilitare, ca să nu mai vorbim de alte clădiri de utilitate publică şi de locuinţe care, la primul cutremur, s-ar transforma în capcane ale morţii!

Toate acestea reprezintă oameni, vieţi ameninţate în orice moment şi care pot fi salvate dacă se iau din timp măsurile necesare. Iar soluţia pe termen mediu şi lung de rezolvare a acestei situaţii nu este aceea de a doar reloca activitatea sau de a interzice locuirea unor asemenea clădiri, timp în care aceste clădiri să rămână goale şi nereabilitate mulţi ani de aici încolo, aşteptând o finanţare care nu mai vine. În asemenea situaţii, nu cosmetizăm, nu aplicăm soluţii temporare cu titlu de definitiv şi nici nu trenăm. Rezolvăm definitiv problema!

În ciuda actelor normative adoptate de Executiv, în ultima perioadă, în ceea ce priveşte clădirile cu risc seismic, nu este de ajuns! Pentru că o situaţie critică şi urgentă presupune măsuri imediate, concentrate ca timp şi a căror aplicare să nu mai sufere nicio întârziere.

Vorbim despre siguranţa semenilor noştri. Vorbim despre faptul că fiecare secundă în care se mai întârzie este un pericol.

Nu există nicio scuză pentru întârziere, aşa cum nu există nicio scuză pentru care toate aceste clădiri de utilitate publică, începând cu şcolile şi spitalele, să nu fie de urgenţă finanţate pentru a putea fi reabilitate şi consolidate.

Cunoaştem cu toţii disponibilitatea de finanţare europeană şi, pe această cale, fac apel cât se poate de hotărât către Ministerul Dezvoltării şi cel al Investiţiilor să identifice sursele de finanţare ce pot fi folosite cu titlu imediat, pentru ca toate şcolile şi spitalele cu risc seismic şi, după ele, alte clădiri de utilitate publică şi locuinţe să înceapă să fie reabilitate şi consolidate de urgenţă. Nu în 2024, nu după evaluări vizuale ce se întind pe un an, nu după "n" proceduri birocratice, ci cum, cât încă putem evita o tragedie naţională.

Haideţi, stimaţi colegi, să oferim prevenirii însemnătatea pe care o are şi să punem punct, odată pentru totdeauna, procrastinării ca formă de gestionare a unui stat şi a problemelor sale!