Hubert Petru Ştefan Thuma
Hubert Petru Ştefan Thuma

Sittings of the Chamber of Deputies of June 11, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.81/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 11, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Hubert Petru Ştefan Thuma - declaraţie politică cu privire la cadrul general intern al României de astăzi;

 

Domnul Hubert Petru Ştefan Thuma:

Cadrul general intern al României de astăzi, la nivel sociopolitic şi economic, este caracterizat prin stabilitate politică, concretizată în relansarea economiei, o încredere mai mare a investitorilor, disciplină bugetară şi reducerea risipei, fiind înregistrate progrese pe linia realizării unui echilibru corect între consolidarea fiscală sustenabilă şi relansarea economică, între economic şi social, asigurarea credibilităţii şi predictibilităţii politicii economice a Guvernului şi finanţarea la costuri rezonabile a deficitului bugetar şi a celui extern, premise pentru realizarea unor finanţe publice sănătoase.

Conform datelor furnizate de experţii Ministerului de Finanţe şi cuprinse în strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2014 - 2016, dezechilibrele fiscale acumulate înainte de criza financiară internaţională au fost în cea mai mare parte corectate. Deficitul bugetar în anul 2012 s-a situat la 2,9% din PIB, iar ţinta de deficit în termeni cash pe anul 2012, conform datelor preliminare, s-a situat la 2,5% din PIB. Bugetul anului 2013 ţinteşte un deficit de 2,4% din PIB şi 2,1% în termeni cash.

Au fost implementate gradual trei măsuri extrem de importante în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale populaţiei: majorarea salariilor în sectorul public în aşa fel încât acestea să poată reveni la nivelul dinaintea perioadei de criză, o indexare cu 4% a pensiilor şi creşterea salariului minim. De asemenea, a fost adoptat un nou pachet de măsuri fiscale care aduce un plus de 2,9 miliarde lei, din care 1,8 miliarde lei au fost alocate pentru creşterea cheltuielilor de investiţii şi 1,1 miliarde lei au fost folosite pentru reducerea deficitului bugetar estimat pentru anul 2013.

În încheiere aş vrea să vă transmit convingerea mea că formula actuală de guvernare a Uniunii Social Liberale este cea mai potrivită pentru România de astăzi şi singura care, cu sprijinul legislativului, este capabilă să readucă economia românească printre cele puternice ale Europei.