Parliamentary debates

Domnul Florin Gheorghe:

"Cum răspunde România declinului demografic!?"

Sunt extrem de surprins de faptul că în societatea românească există o slabă preocupare faţă de provocările pe care le ridică degradarea constantă a structurii demografice a populaţiei României. Preocupările sunt sporadice, fie din partea demografilor de la Academia Română, fie din partea economiştilor care vorbesc despre sustenabilitatea finanţelor publice. La nivel de politică publică, această preocupare nu o regăsim decât în preambulul sau în concluziile strategiilor, nu şi în măsuri concrete de reformă pe termen mediu şi lung. Altfel spus, populaţia României îmbătrâneşte constant şi sigur, consecinţele sunt uriaşe, iar deciziile se lasă aşteptate.

Deşi acest subiect este aproape ignorat, nu înseamnă că el nu produce deja efecte în economia şi societatea românească. Anual, sunt închise zeci de şcoli din învăţământul primar, pentru că îndeosebi în mediul rural copiii sunt tot mai puţini. Universităţile din România primesc acum la admitere cohortele născute după 1990, reduse numeric la mai puţin de jumătate, motiv pentru care, de la an la an se închid facultăţi prestigioase sau se coboară la minimum standardele de selecţie a viitorilor studenţi. Raportul de dependenţă dintre numărul de pensionari şi numărul de angajaţi s-a degradat constant, de la 2 salariaţi la un pensionar, la 0,7 salariaţi la 1 pensionar. Structura consumului intern este şi ea puternic afectată, în sensul în care o degradare a piramidei vârstelor se vede direct în sectoare de activitate care sunt motorul dezvoltării economice: construcţii imobiliare noi, consum de medicamente şi servicii de sănătate, turism şi servicii financiare.

Ameninţarea demografică de care suntem cu toţii conştienţi va atinge apogeul către anul 2030. În urmă cu câţiva ani părea un orizont destul de îndepărtat şi mulţi spuneau... lasă că mai este timp, nu ne ocupăm de aşa ceva acum. Astăzi, când suntem deja cu un picior în 2015, anul 2030 este deja foarte aproape şi deja destul de târziu pentru a adopta şi implementa politici publice adecvate.

Ce ar trebui să facem noi astăzi?

În primul rând, avem nevoie de politici pronataliste şi de politici menite să repună familia cu doi părinţi pe locul pe care ea l-a avut tradiţional în societatea românească. Franţa, Germania, Marea Britanie sau Italia au înţeles această ameninţare şi promovează şi stimulează de ani buni familia cu doi părinţi şi cel puţin 2 copii. Avem nevoie de politici care să sprijine toţi copiii să meargă la şcoală. Toţi copiii înseamnă chiar toţi copiii României, nu doar cei din oraşe, nu doar cei bogaţi. Prea mulţi se mărginesc în a privi doar la copiii din mediul urban, care au mult mai facil accesul la şcoală şi la învăţătură. Prea puţini se uită la copiii de la ţară şi la şansa lor de a duce până la capăt un ciclu de studii. Suntem în majoritate creştini şi ştim că oamenii mari nu se nasc neapărat în case mari. Avem nevoie de continuarea creşterii transferurilor către pilonul II de pensii, administrate privat, pentru a asigura generaţiilor viitoare pensii decente şi sigure. Creşterea transferurilor către pensiile obligatorii administrate privat s-a realizat în anul 2014 şi sper că pentru anul următor să fie continuat procesul.

Problema demografică nu este un moft, ci este o problemă reală la care trebuie să răspundem prin politici adecvate cât mai curând.