Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.27/2014
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2014 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.63 | Radu Babuş - intervenţie ce are ca subiect "Ziua Internaţională a Femeii"; | ![]() |
||
|
"Ziua Internaţională a Femeii" Prima zi naţională a femeii a fost consemnată în Statele Unite ale Americii în 1909. După Primul Război Mondial, Ziua Internaţională a Femeii a fost declarată pe data de 8 martie, iar în 1977 a fost adoptată printr-o Rezoluţie a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. În iulie 2010 a fost înfiinţată entitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite, UN Women, responsabilă cu egalitatea între sexe şi drepturile femeilor. În data de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii este celebrată în majoritatea ţărilor din Statele Unite ale Americii, Europa şi alte state ale lumii. Simbolul mondial al acestei zile este laleaua. Sărbătoarea de 8 martie a fost oficializată în fosta URSS, după 3 ani de război şi foamete, când mii de femei au părăsit casele şi fabricile pentru a protesta în aşa-numita grevă pentru pâine şi pace. Protestele au dus la Revoluţia de la Sankt Petersburg şi l-au forţat pe ţarul Nicolae al II-lea să abdice. În 1910, în cadrul unei conferinţe Internaţionale a Femeii Socialiste, la Copenhaga, o activistă germană propune ca 8 martie să fie Ziua Internaţională a Femeii. Chiar dacă nu este o sărbătoare tradiţională a româncelor, tradiţia ne arată că, în Moldova, înainte de 1900 a existat o zi numai a femeilor. În România şi Bulgaria încă se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când de 8 martie - Ziua Mamei - copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor. Mulţi văd această zi ca o moştenire a comunismului, ca o idee gândită în birourile Internaţionalei, dar specialiştii susţin că este de origine socialistă. Cu ocazia zilei de 8 martie le urez tuturor femeilor din România un sincer la mulţi ani! |



