Parliamentary debates

Domnul Angel Tîlvăr:

Începând cu anul 1965, UNESCO a declarat oficial data de 8 septembrie ca Ziua internaţională a alfabetizării, cu scopul de a promova alfabetizarea ca instrument al dezvoltării esenţiale a omului modern.

Cu toate eforturile întreprinse de atunci, 15% din populaţia lumii încă nu ştie să scrie sau să citească, femeile reprezentând două treimi din populaţia analfabetă.

Raportul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică din 2012 constata că România este ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa.

În 2016, Centrul de Evaluare şi Analize Educaţionale publica un studiu, potrivit căruia procentul rămânea constant - 42% dintre elevi se confruntă cu analfabetism funcţional în România, iar 6% din populaţie nu ştie carte, adică 150.000 de români trebuie să-şi pună amprenta, pentru că nu pot să semneze. Cei mai mulţi dintre copii abandonează şcoala din cauza sărăciei sau a lipsei educaţiei din partea părinţilor. Cei mici sunt trimişi la muncă pentru a sprijini familia sau pur şi simplu nu au cum să meargă la şcoală.

După un calcul al Băncii Mondiale, România pierde anual peste 900.000 de euro din cauza analfabetismului. Potrivit calculelor făcute de UNICEF, în anul 2025, din aceeaşi cauză, România va pierde mai mult de 19 miliarde de euro pe an.

În România anului 2018, situaţia este dezastruoasă: 40% din generaţiile viitoare, din cei care vin din urmă şi trebuie să susţină România din punct de vedere economic, social, cultural şi politic, sunt analfabeţi social şi funcţional, adică vor fi un balast inactiv pentru piaţa muncii, pentru economie, pentru România în general. Politicile de educaţie şi politicile publice au un impact de moment în business-ul şi economia actuală, dar nu vor reuşi să schimbe situaţia pe termen mediu şi lung.

Generaţia X se pensionează, iar generaţia Y abandonează şcoala şi nu vrea să muncească nici în fabrică.

Rata de părăsire timpurie a şcolii este de 26,6% în zonele rurale din România, 17,4% în oraşe mici şi suburbii şi scade la 6,2% în municipii, relevă o statistică din mai 2018 realizată de Organizaţia Salvaţi Copiii. Potrivit centralizării, deşi rata de părăsire timpurie a şcolii a scăzut uşor, de la 19,1% în 2015 la 18,3% în 2017, obiectivul naţional în cadrul Strategiei "Europa 2020", 11,3%, rămâne de neatins.

În Vrancea, judeţul pe care îl reprezint în Parlamentul României, în august anul acesta, înainte de sesiunea de toamnă, peste 500 de locuri din liceele şi şcolile profesionale erau neocupate, 267 de locuri fiind libere în învăţământul profesional din Vrancea.

Numărul tot mai mare al celor care părăsesc sistemul de învăţământ românesc după gimnaziu, fie că abandonează şcoala, fie că îşi caută norocul în alte ţări, afectează şi cadrele didactice care se văd în situaţia în care nu mai au catedrele întregi, directorii admiţând ca unele clase să funcţioneze cu număr la limită de elevi. Situaţia nu este nouă, aceasta acutizându-se din păcate în ultimii ani.

O statistică a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea arată că în anul şcolar precedent, 2017-2018, la finalului semestrului I, au abandonat şcoala 363 de elevi înscrişi în şcolile din judeţ. Cei mai mulţi dintre aceştia, 320, provin din mediul rural, iar 43 din mediul urban. Fenomenul de abandon şcolar este strâns legat de cel al migraţiei, mulţi elevi renunţând la cursuri pentru că familia ia calea străinătăţii. La jumătatea acestui an, în Vrancea s-au înregistrat 632 de copii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate, 1.667 cu un singur părinte plecat din ţară şi 349 cu părinte unic susţinător.

Ştiu că se încearcă diminuarea fenomenului, prin proiecte şi programe educaţionale pentru prevenirea şi reducerea abandonului şcolar. Dar nu este suficient, trebuie să ne implicăm mai mult pentru a elimina cauzele apariţiei abandonului.

Diminuarea analfabetismului funcţional şi a abandonului şcolar necesită însă reforme structurale cu bătaie lungă, nu doar programe de intervenţie punctuale. Cred că împreună putem contura un program de reforme structurale în sistemul de educaţie, care să fie pe lista priorităţilor României, însemnând pe termen lung o creştere economică accelerată şi considerabil mai incluzivă pentru România.