Costin-Sebastian Moise
Costin-Sebastian Moise

Sittings of the Chamber of Deputies of October 2, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.109/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 2, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.63 Costin-Sebastian Moise - declaraţie politică: "SOS, economia nu se simte bine! Numărul firmelor radiate a crescut masiv, iar întârzierile la plată s-au dublat!";

Domnul Costin-Sebastian Moise:

"SOS, economia nu se simte bine! Numărul firmelor radiate a crescut masiv, iar întârzierile la plată s-au dublat"

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a publicat, recent, o cifră îngrijorătoare: numărul firmelor radiate în primele opt luni ale anului 2019 a crescut cu 46%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În termeni nominali, vorbim de 78.733 de firme care au dispărut, în România, de la începutul anului şi până acum. Este un veritabil dezastru în economia privată, care ar putea să se accelereze pe parcursul lui 2020, pe fondul dificultăţilor existente la nivel european.

Această creştere a firmelor care au dispărut dovedeşte că fiscalitatea în România, cel puţin pentru IMM-uri, este împovărătoare, iar creşterea repetată a salariului minim pe economie, mult peste nivelul productivităţii muncii, i-a făcut pe foarte mulţi să-şi piardă locurile de muncă. Fiscalitatea crescută peste pragul suportabilităţii nu este bună nici pentru antreprenori, nici pentru angajaţi şi nici pentru stat, căruia îi scad încasările fiscale, în ciuda ţintelor tot mai îndrăzneţe de colectare trasate ANAF-ului.

Cele aproape 80.000 de radieri arată şi că programele de stimulare a IMM-urilor au eşuat din cauza unor criterii defectuoase de atribuire a ajutoarelor. Merită punctată încă o dată nevoia de modificare a Programului "Start up Nation", în perspectiva ediţiei a treia, ca o condiţie fundamentală, ca acest demers guvernamental să-şi atingă scopul şi să nu rămână la stadiul de pompare a unor resurse bugetare în consum, fără existenţa unor coeficienţi de multiplicare.

Dezastrul raportat de ONRC ar trebui să dea de gândit întregii clase politice. Este un simptom cât se poate de clar că se apropie criza economică. De aceea, este cu atât mai consternant faptul că Ministerul Finanţelor a trimis către administraţiile publice locale un document prin care prognozează un avans economic de 5,7% în 2020, în condiţiile în care 2018 şi 2019 arată că pragul maximal pare a fi de 4%, cu un deficit bugetar apropiat sau chiar peste 3%.

Problema cu firmele intrate în insolvenţă, în faliment sau de-a dreptul radiate ţine de potenţialul de contagiune care poate agrava criza economică. Spre exemplu, întârzierile la plată între una şi două luni (31-60 de zile) au atins, în iulie 2019, nivelul de 269 milioane de lei, mai mult decât dublu faţă de august 2018, când erau de 116 milioane de lei.

Toate aceste argumente conduc către o singură concluzie - Guvernul PSD bagă economia în şanţ. Dacă vrem să evităm criza economică, acest Executiv, care şi-a dovedit limitele, trebuie să plece, şi el trebuie înlocuit de un Guvern care să înţeleagă că singura şansă spre prosperitate ţine de încurajarea economiei private.