Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 11, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.81/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 11, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 11, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.66 | Erland Cocei - declaraţie politică despre efectele benefice ale politicilor Guvernului USL în plan economic; | ![]() |
||
|
A trecut deja un an de la preluarea guvernării de către USL, moment care a fost marcat de bilanţuri realizate de o parte şi de alta a baricadei luptei politice. Opoziţia a criticat, bineînţeles, politica guvernamentală asumată de USL în această perioadă, în timp ce reprezentanţii Guvernului şi ai majorităţii parlamentare au punctat îndeplinirea obiectivelor legate de creşterea salariilor, de indexarea pensiilor, de stoparea risipei banului public, de plata arieratelor lăsate moştenire de fosta guvernare. Iată că datele economice prezentate zilele trecute de Institutul Naţional de Statistică, după primul trimestru al acestui an, contrazic criticile opoziţiei, demonstrând că politicile guvernamentale încep să producă efecte benefice pentru economia românească. Astfel, salariul mediu net a crescut în luna aprilie, faţă de luna martie, cu 2,7%, ajungând la 1.661 lei. Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, salariul mediu net a crescut cu 7%. De asemenea, Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru al acestui an cu 2,2%, faţă de perioada similară a anului trecut, şi cu 0,7% comparativ cu rezultatele înregistrate în ultimul trimestru din 2012. Creşterea economică s-a datorat exportului net - cu o contribuţie de +3,0% -, consecinţă a creşterii cu 3,9% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu reducerea volumului importurilor de bunuri şi servicii cu 1,7%. Contribuţii mai importante la creşterea PIB au avut industria (+0,7%), cu o pondere de 28,8% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2,6%; comerţul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,4%), cu o pondere de 12,7% la formarea PIB şi al cărui volum de activitate s-a majorat cu 3,2%; activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,4%). Evoluţia favorabilă a economiei româneşti se datorează măsurilor adoptate de Guvernul USL, care a creat, astfel, condiţiile unui mediu de afaceri predictibil, capabil să atragă investiţiile şi să creeze noi locuri de muncă. Mai mult, în raportul anual Ernst & Young European Attractiveness Survey, publicat de curând, România se află pe locul 10 în Europa şi pe locul 4 în Europa Centrală şi de Est (CEE) după numărul locurilor de muncă create în urma proiectelor de investiţii străine realizate în ţară în 2012. Potrivit raportului, România a atras anul trecut 7.114 locuri de muncă generate de investiţiile străine, cu 18,9% mai mult decât în 2011, în condiţiile în care Europa Centrală şi de Est şi-a recăpătat forţa de atracţie pentru investiţiile străine în 2012, după doi ani dezamăgitori. Regiunea a atras cu 26,1% mai multe locuri de muncă, depăşind Europa de Vest. Companii din Europa şi din întreaga lume îşi extind tot mai mult capacităţile de producţie în Europa Centrală şi de Est, aşa cum se întâmplă şi la noi, unde tot mai multe companii internaţionale anunţă investiţii care vor genera locuri de muncă: Daimler, Michelin, OMV Petrom, Siemens, Holzindustrie Schweighofer, Oracle, Bosch, De'Longhi. Toate aceste exemple demonstrează că politicile promovate de Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Economiei sunt viabile pe termen scurt, contribuind pe termen mediu şi lung la relansarea economiei româneşti şi la îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor. |



