Valentin-Ilie Făgărăşian
Valentin-Ilie Făgărăşian

Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.134/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.67 Valentin-Ilie Făgărăşian - declaraţie politică intitulată "Locul României este în spaţiul Schengen!";

Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian:

"Locul României este în spaţiul Schengen!"

"Olanda nu se opune aderării României la Schengen" - a afirmat în urmă cu numai câteva zile prim-ministrul Olandei, Mark Rutte, aflat în vizită oficială la Bucureşti. Domnia Sa a pus astfel capăt tuturor speculaţiilor şi ştirilor false răspândite în spaţiul public, potrivit cărora aderarea României este deja un eşec, pentru că Olanda se opune şi va strica acel consens necesar în cadrul Consiliului Uniunii. Nu, Olanda nu se opune, însă reafirmă acele condiţii de reformă publică pe care şi noi, românii, le ştim şi le aşteptăm de mult timp, chiar dacă din punct de vedere tehnic, al securizării frontierelor, suntem pregătiţi de peste 11 ani.

Vrem în spaţiul Schengen? Atunci, trebuie să ducem până la capăt reformarea Legilor justiţiei şi ridicarea Mecanismului de Verificare şi Cooperare! Vrem în Schengen, trebuie să sprijinim eficientizarea luptei anticorupţie, eficientizarea administraţiei publice şi combaterea criminalităţii organizate! Vrem în Schengen, atunci, să punem capăt atacurilor sterile ale unor politicieni iresponsabili la adresa României şi a Guvernului! Sunt obiective normale, fireşti, aşteptate de poporul român, pe care Guvernul Ciucă şi le-a asumat şi am toată încrederea că le va duce la bună îndeplinire.

Tot în acest context, aş vrea să le mulţumesc preşedintelui Partidului Popular European, domnul Manfred Weber, care a afirmat răspicat că "Locul României şi Bulgariei este în Schengen!", cancelarului german, Olaf Scholz, care a spus "Voi lucra pentru a le vedea ca membre cu drepturi depline", precum şi preşedintelui francez, Emmanuel Macron, care a reafirmat sprijinul său - "De atâţia ani încoace Franţa este alături de România...".

Poate că pe mulţi am să-i uimesc, însă apreciez pozitiv şi faptul că preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu, face demersuri pe lângă Partidul Socialiştilor Europeni, în vederea obţinerii susţinerii din partea socialiştilor europeni pentru dosarul de aderare a României la Schengen. Uniţi, cu siguranţă vom reuşi!

Partidele politice au demonstrat în ultimii ani că uniţi şi responsabili am reuşit să aderăm şi la NATO, şi la Uniunea Europeană, iar acum mai avem de îndeplinit încă un obiectiv major.

Aderarea la Schengen este un proiect major de ţară, la care toate forţele politice trebuie să conlucreze. Cei care nu pot ajuta, măcar să se abţină. O decizie favorabilă, pe care o aşteptăm cu toţii, este o decizie favorabilă pentru toţi românii şi pentru Uniunea Europeană.