Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.70/2011
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.69 | Costică Macaleţi - declaraţie politică: "România riscă sancţiuni de la UE"; | ![]() |
||
|
"România riscă sancţiuni de la UE" Declaraţia mea politică se referă la o problemă de interes general, şi anume taxa auto. Mai exact, de curând, experţii juridici din Ministerul Justiţiei, care au analizat problema taxei auto au efectuat (în sfârşit) un raport în care explică faptul că litigiile privind concordanţa dintre Ordonanţa privind taxa auto şi dreptul comunitar au survenit pe fondul unei accentuate instabilităţi legislative, în condiţiile în care această ordonanţă a fost modificată succesiv de şapte ori în doar doi ani şi că judecătorii Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJUE) au calificat taxa auto, în versiunea sa iniţială, ca reprezentând o discriminare indirectă între vehiculele de ocazie importate şi cele deja înmatriculate în ţară înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008. În acelaşi timp însă, juriştii arată că discriminarea a fost menţinută şi în variantele ulterioare ale Ordonanţei nr.50, astfel că declararea şi a acestor acte normative drept neconforme este doar "o chestiune de timp". Sursa citată relevă totodată că Ministerul Justiţiei a atenţionat Guvernul încă din februarie 2009 că ar trebui avută în vedere restituirea diferenţei dintre taxa achitată conform Ordonanţei nr.208/2008 (prima modificare a Ordonanţei nr.50 - n.r.) şi taxa calculată potrivit proiectului de act normativ de la acel moment. Juriştii avertizează astfel Guvernul că o eventuală opţiune de a nu adopta nicio măsură legislativă în cazul taxei auto presupune că statul va fi obligat de instanţele de judecată, în toate litigiile, să restituie taxa cu dobânzi şi cheltuieli de judecată aferente, iar Comisia Europeană ar putea iniţia acţiuni de sancţionare a statului român. România riscă sancţiuni financiare din partea Uniunii Europene, în urma declanşării unei posibile proceduri de infringement, şi numeroase alte procese cu proprietarii de maşini, inclusiv cu cei care au pierdut iniţial în instanţă, dacă nu modifică urgent taxa auto şi nu restituie din sumele plătite. Sancţionarea pecuniară a unui stat membru poate interveni în cadrul unei a doua proceduri declanşate de către Comisie, dacă statul în cauză nu a respectat prima hotărâre a CJUE. În acelaşi timp, experţii juridici recomandă Guvernului să emită o ordonanţă de urgenţă pentru returnarea taxei auto, avertizând că orice decizie de a nu returna taxa presupune asumarea dobânzilor şi a cheltuielilor de judecată. Şi aici intervine problema, întrucât Guvernul discută impunerea taxei auto la prima vânzare a maşinilor intrate în ţară înainte de introducerea taxei, cu un cuantum redus cu 30%, şi restituirea unei diferenţe din banii deja daţi de proprietari, dar eşalonat pe mai mulţi ani, pentru a evita returnarea unei sume totale de 750 de milioane de euro. În concluzie, experţii guvernamentali au ajuns şi ei la concluzia că banii contribuabililor au fost încasaţi ilegal de autorităţi, în totală disonanţă cu legile europene şi că riscăm ca stat să fim obligaţi să suportăm o procedură europeană penalizatoare. De asemenea, este evident că oamenii trebuie să-şi primească banii înapoi imediat şi în integralitate pentru că aşa i-au şi plătit. Solicit Guvernului să-şi facă treaba şi să restituie aceste sume de urgenţă în loc să mai caute să persiste în nesimţirea care l-a caracterizat până acum, chiar şi în pofida evidenţelor! |



