Anamaria Mihaela Biriş
Anamaria Mihaela Biriş

Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 1999

Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 1999

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.7 Anamaria Mihaela Biriş - referire la "cauza copiilor instituţionalizaţi din România";

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

................................................

Doamna deputat Anamaria Biriş. Se pregăteşte domnul deputat Ion Honcescu.

Doamna Anamaria Mihaela Biriş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Subiectul asupra căruia am decis să mă aplec astăzi este cauza copiilor instituţionalizaţi din România.

După cum ştiţi, acesta este un subiect care ocupă prima pagină a presei din săptămâna trecută şi, de asemenea, este un subiect care, într-un mod cu totul neplăcut pentru noi, ne aduce în atenţia organismelor europene. Acest subiect ne prezintă, în faţa Europei şi în faţa lumii, aşa cum nu ne place să ne vedem, departe de imaginea pe care ne străduim, fiecare dintre noi, oameni politici şi reprezentanţi, în general, ai naţiunii române, ca naţiune omenoasă.

Pornind de la cauza copiilor instituţionalizaţi, aş vrea să vă argumentez de ce nu cred în apelurile la uniune naţională ca soluţie de scoatere a României din criză, ca soluţie a aducerii României pe o cale mai bună. Reforma în domeniul protecţiei copilului în România are la bază, ca şi, în general, reforma administraţiei publice, fie ea centrală, fie ea locală, principiul subsidiarităţii care şi-a demonstrat valoarea fiind aplicat la nivelul Uniunii Europene, în general acolo unde democraţia şi-a dovedit eficienţa. Subsidiaritatea înseamnă căutarea soluţiei unei probleme cât mai aproape de locul unde se produce ea. În acest sens, logic este - şi cred, sper că toţi sunteţi de acord cu mine - ca protejarea, ocrotirea acelor copii care au neşansa de a avea părinţi care au abdicat de la responsabilitatea de a-i creşte şi educa să se facă în comunităţile din care părinţii lor provin, pentru a determina, în acest fel, şi o presiune psihologică a comunităţii asupra acelor indivizi umani care, după actul procreării, au abdicat de la responsabilitatea de a urmări viitorul creaţiei lor.

Nefericirea, dacă vreţi, a reformei protecţiei copilului în România provine de la faptul că, într-o largă majoritate, consiliile judeţene din România au în fruntea lor reprezentanţi ai opoziţiei, opoziţie care vede, şi se demonstrează, în cu totul alt mod decât actuala coaliţie majoritară, soluţia protecţiei copilului, pentru că, într-un mod eficient şi sistematic, folosind ca vârf de lance aceşti nefericiţi copii, opoziţia a sabotat, în fond, intrarea României în Uniunea Europeană. (Comentarii, proteste, în partea stângă a sălii)

În acest moment, intrând...

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Rog păstraţi liniştea în sală! (Amuzament în sală)

Rog păstraţi liniştea în sală!

Doamna Anamaria Mihaela Biriş:

Mă bucur că v-am binedispus. Este foarte bine să porniţi ziua cu zâmbetul pe buze, dar subiectul este mult prea trist, pentru ca să vă mulţumiţi numai cu zâmbete. (Rumoare în partea stângă a sălii)

Ceea ce vroiam să spun, şi cu speranţa că domnul preşedinte îmi va permite, mă va ajuta să-mi termin ideea, este că a folosi ca vârf de lance, în sabotarea reformei protecţiei copilului, nefericirea acestor copii, nu facem decât să mărim distanţa între vorbă şi faptă, atunci când apelul nostru la uniune naţională, ca soluţie pentru scoaterea României din marasm, este repetat cu insistenţă. Copiii aceştia au nevoie de sprijinul comunităţilor din care provin şi, ca o probă de încredere în uniunea naţională, invit reprezentanţii opoziţiei, preşedinţii de consilii judeţene să se aplece asupra acestei probleme cu mult mai multă atenţie.

Vă mulţumesc. (Rumoare în partea stângă a sălii)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc.

Vă rog păstraţi liniştea în sală!