Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea de astăzi poartă titlul "Săraca ţară bogată".

N-am fost noi niciodată prea bogaţi, cel puţin nu material şi nu la nivel individual. Dar o sărăcie ca în aceste timpuri n-am mai îndurat noi de multă vreme. Degeaba am avut o ţară bogată, degeaba a intrat atâta bănet pe meleagurile noastre, sărăcia a reuşit să ne biruie de tot. Ne-a spălat conştiinţele, ne-a şters spiritul de ospitalitate şi întrajutorare, iar din toată mândria şi faima poporului român, dobândite prin sacrificii de-a lungul secolelor, nu au mai rămas decât strădaniile şi încercările de supravieţuire a celor mulţi, săraci dar oneşti, şi interesele demogogice a celor puţini, care au reuşit să smulgă din bogăţia ţării, pentru a-şi hrăni gurile lacome. Aşa că, în timp ce pentru unii lupta a devenit doar o fărâmitură la ospăţul bogăţiei, pentru alţii sărăcia a devenit reperul de zi cu zi.

Unii, puţini la număr, îşi înalţă măreţe case, dotate cu ultimele descoperiri în domeniul bunurilor de folosinţă casnică, obiecte de artă şi mobilier, alţii, în marea majoritate, îşi numără zilele şi lipsurile, care nu sunt puţine.

Din 1995 şi până în 2001, rata sărăciei extreme în România s-a dublat de la 8% la 16,6%. Singurele ţări din Europa Centrală şi de Est, cu o situaţie mai dificilă decât România, sunt: Albania, Moldova şi Rusia.

Cele mai afectate familii sunt cele tinere, cu mai mulţi copii, fie că este vorba despre şomeri, agricultori, liberprofesionişti sau chiar şi persoane care au un loc de muncă. Peste 80% din familiile cu 4 sau mai mulţi copii trăiesc în sărăcie, ca şi familiile cu un singur părinte. Rata sărăciei este cu atât mai mare, cu cât capul familiei are mai puţine studii. Persoanele care au cel mult 8 clase sunt cele mai sărace, în timp ce printre licenţiaţi, doar 6% sunt sub pragul de subzistenţă.

Sărăcia românului se vede bine în invazia de bunuri şi de magazine second-hand. Cârciumi de tot felul, prăfuite şi afumate, taverne de mahala, dar nu la periferii, ci şi în plin centru, bodegi rău mirositoare şi rău famate, localuri mizerabile, dar mereu aglomerate, căci pentru otrăvirea minţii şi a sufletului, orice loc este bun. Nu trebuie să aibă ştaif, nu trebuie să fie civilizat, trebuie doar să aibă băutură ieftină, chiar şi puturoasă, pentru că într-un loc mai select şi cu o băutură mai bună, românul s-ar putea trezi din beţia alcoolului şi mai ales din cea a minciunilor. De aceea, pe lângă miile de cârciumi, sărăcia românului a fost alimentată cu sute de magazine second-hand, omul de rând neavând posibilitatea de a cumpăra la prima mână. De aceea, achiziţionaţi de la fraţii europeni, care aruncă tone de deşeuri cu sclipici: pantofi, confecţii, televizoare, aparate electrocasnice. Şi în loc să ne ridice nivelul de trai, ele reuşesc să ne afunde şi mai abitir în mizerie. Ne-am putea trezi într-o zi cu magazii alimentare second-hand, pline cu produse fermentate, expirate, putrezite etc., care trebuiau să ajungă şi ele în lăzile de gunoi ale altcuiva.

Aşadar, second-hand în pieţele noastre, second-hand în magazinele noastre, second-hand peste tot. În fond, avem şi noi acces la bunurile Europei, adică la resturile aruncate care ne transformă pe toţi în second-handuri.

Ce este mai trist este că guvernanţii, cel puţin cei din 1996 încoace, nu par alarmaţi că, scoţându-şi practic sărăcia la mezat, mii de români părăsesc anual ţara. Ei nu par impresionaţi nici de dorinţa a aproape jumătate din copiii noştri de a pleca unde văd cu ochii, nu reacţionează nici la exodul absolvenţilor cu studii superioare, nici la acela al meseriaşilor care, lăsând baltă priceperea şi învăţăturile primite în anii de ucenicie, se bat pentru a prinde un loc la muncile umile ale Occidentului.

De fapt, inconştient, guvernanţii nu-şi pun o întrebare banală: dacă pleacă toată floarea ţării, pe cine o să mai guverneze, pentru că aici nu vor mai rămâne decât pensionarii şi sugarii sau poate vor pleca şi ei în bejenie. Pentru a avea ce să guverneze? Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.