Parliamentary debates

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamna deputată Oana Manolescu.

Doamna Oana Manolescu:

Domnule preşedinte,

Stimate colege şi colegi,

Am devansat cu două zile informarea mea, pentru că, peste două zile, Republica Albania împlineşte 90 de ani şi doresc să vă fac o informare în această privinţă.

Ca deputat al minorităţii albaneze din România şi preşedintă a Asociaţiei "Liga Albanezilor" din România, doresc să vă spun că prezenţa albanezilor pe pământ românesc este atestată documentar încă de la sfârşitul secolului XVI, dar între cele două popoare au fost în permanenţă legături, chiar dacă în perioada prea lungă a asupririi otomane ele s-au diminuat. Cei ce veneau aici aduceau cu ei tradiţiile, cultura, obiceiurile şi uneori acestea erau deosebit de asemănătoare cu cele româneşti, datorită marilor grupuri de aromâni din Albania, dintre care mulţi s-au stabilit în România, şi cu toţii au găsit în România un adăpost cald şi o primire frăţească. S-au distins aici ca foarte buni bijutieri, constructori, armurieri, cofetari, negustori, trupe de pază, oameni de cultură, îmbogăţind patrimoniul cultural al României, devenită singura lor patrie, şi căreia ca cetăţeni români i-au fost totdeauna loiali.

Deşi lupta împotriva jugului otoman, care în orice ţară din Balcani, a fost continuă, şi formarea Ligii albaneze a lui Skanderbeg, în 1444, este una din dovezi, mişcarea de renaştere naţională pentru obţinerea independenţei şi suveranităţii Albaniei a fost pregătită în special de către diasporă, şi un rol important moral, şi în special material, în această privinţă, l-a avut diaspora albaneză, la care în 5 noiembrie 1912 soseşte deputatul de Berat, Ismail Kemali, şi pune problema în faţa albanezilor din Bucureşti, pune problema independenţei Albaniei. Lucrul acesta s-a întâmplat. La 28 noiembrie 1912, în oraşul său natal Vlora, Ismail Kemali, împreună cu un grup mare de albanezi din România, soseşte la Vlora şi în faţa unei mari adunări populare ridică steagul independenţei. Dar, ca stat, această ultimă venită pe harta Europei, Albania, după al doilea război balcanic, a fost recunoscută abia în iulie 1913 de către marile puteri.

Colaborarea culturală româno-albaneză întăreşte civilizaţia europeană în Balcani. În prezent nu sunt probleme în litigiu între cele două ţări. Stadiul relaţiilor politice este foarte bun. Cel al relaţiilor economice este mai modest, dar creşte constant, existând programe de colaborare în multe domenii.

Daţi-mi voie, domnule preşedinte, să mai adaug ceva, şi anume că ascultând sau vorbind despre Ziua Naţională a Albaniei, bineînţeles gândul şi vorba noastră se îndreaptă spre Ziua Naţională a României. Doar trei zile le despart. 1 Decembrie este sărbătoarea Marii noastre Uniri, a poporului al cărui spirit de ospitalitate şi toleranţă, în credinţa adevărată în Dumnezeu, a făcut posibilă în sute de ani conlocuirea în pace între graniţele ţării noastre, singura patrie pentru minoritarii albanezi, ţară care prin drepturile acordate minoritarilor a dat un superb exemplu lumii întregi. Cetăţenii români de origine albaneză au luptat şi ei în războaie. Au suferit şi s-au sacrificat pentru această ţară. România s-a ridicat şi cu mâinile lor, a înflorit şi cu ajutorul gândirii lor, a devenit şi a rămas puternică prin toţi locuitorii ei, indiferent de etnie.

Să urăm Albaniei, ţară ce a privit mereu cu speranţă spre cea pe care o consideră mereu "sora ei mai mare", România, să-i urăm "La mulţi ani", cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la declararea independenţei sale, şi fie ca legătura între cele două popoare să ducă la întărirea păcii în Balcani şi în lume. Să aibă prosperitate şi iubire. Şi, în cazul în care nu am cumva prilejul să vorbesc şi peste două zile, întregului popor român, albanezii din România îi dorim, la împlinirea a 84 de ani de la Marea Unire, putere de muncă în bucurie pentru anii care vor veni. Întregului popor român îi dorim aceasta: "La Mulţi Ani" României noastre, căreia pacea, lumina, dragostea, prosperitatea să-i fie salbă şi cunună veşnică. Vă mulţumesc.