Cristian Sandache
Cristian Sandache

Sittings of the Chamber of Deputies of May 6, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of May 6, 2003

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.7 Cristian Sandache - intervenţie intitulată "Octavian Goga, 65 de ani de la trecerea în nefiinţă";

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................
Dau cuvântul domnului deputat Cristian Sandache, va urma domnul deputat Ludovic Mardari.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se intitulează: "Octavian Goga, 65 de ani de la trecerea în nefiinţă".

În ziua de 7 mai 1938 înceta din viaţă Octavian Goga, una dintre cele mai puternice voci lirice ale spiritualităţii româneşti şi, nu în ultimul rând, un ziarist de mare talent care a dominat dezbaterile de idei ale epocii sale. Avea 57 de ani, fusese vreme de 44 de zile prim-ministru al României într-o guvernare, ce-i drept, de tristă amintire, şi se manifestase pe plan politic ca un exponent al naţionalismului radical, paseist şi acut pro-monarhic. Ca publicist, se aseamănă lui Eminescu atât prin geniu, cât şi prin exagerări, iar la moartea lui, Nicolae Iorga a scris un necrolog emoţionant în care îl compara pe marele dispărut cu "un posedat al nălucii imposibil de atins pe care a urmărit-o cu frenezia cu care fluturii sunt atraşi de lumină şi a sfârşit în cele din urmă ars de acest ideal".

Poetul pătimirii românilor transilvăneni, poetul pătimirii noastre, cum este cunoscut, Goga a dăruit politicii o imensă energie şi chiar dacă proiectul său a eşuat nu vom putea niciodată să-i contestăm patriotismul. Luptător încă din anii tinereţii împotriva vexaţiunilor autorităţilor austro-ungare, Goga nu a fost totuşi niciodată nici anti-austriac, nici anti-maghiar, fiind cunoscută, de pildă, în epocă prietenia sa cu Ady Endre şi preocupările sale constante de traducător în româneşte al marii lirici ungare.

El a detestat politicianismul steril, fanfaron, a dispreţuit mediocritatea ticăloasă, incultura şi mitocănia agresivă, vechi racile ale vieţii noastre publice.

Pamfletar redutabil nu a iertat pe nimeni şi i s-a răspuns cu aceeaşi monedă. Rămâne nepieritor un fragment din testamentul său: "nu ştiu ce va fi de ţară în vremurile care vor veni, dar cred în puterile sufleteşti ale neamului".

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.