|
Domnul Vasile Mocanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Când Parlamentul tace, societatea este în pericol". Un parlamentar vorbeşte în numele a zeci de mii de oameni. Nu este o figură de stil, ci însăşi esenţa unei democraţii. Atunci când actuala putere recurge la toate mijloacele pentru a reduce la tăcere Parlamentul României, ea nu face decât să bage pumnul în gură fiecărui alegător care-şi vrea reprezentate interesele în forul legislativ. De un an şi jumătate Parlamentului i s-a furat rolul său esenţial, acela de cea mai înaltă tribună de dezbateri. Un Parlament trebuie, în primul rând, să producă legi, nu numai să accepte să voteze proiectele legislative ale guvernanţilor. În absenţa discuţiilor pe marginea celor mai importante proiecte legislative ne putem trezi în postura de a promova legi strâmbe, care să vină în contradicţie flagrantă cu interesele populaţiei. Un parlamentar ştie sau ar trebui să ştie care sunt problemele întâmpinate de oamenii din circumscripţia din care provine. Drept urmare, el poate propune anumite soluţii menite a rezolva respectivele probleme. În schimb, de cele mai multe ori, un guvern acţionează doar în direcţia unei ideologii politice, funcţie de circumstanţe sau - cel mai grav - în numele unor grupuri de interese. Aşa se face că multe proiecte legislative nu au nimic de-a face cu dorinţa de mai bine a populaţiei. Nu este deloc o întâmplare că trăim o criză a medicamentelor, o criză a învăţământului sau o criză a veniturilor bugetare. Toate aceste recesiuni au la bază tocmai legile strâmbe propuse de Executiv şi votate, cu inconştienţă, de parlamentarii Puterii. Noi, ceilalţi deputaţi şi senatori, trebuie să refuzăm, în continuare, să devenim maşina de vot a guvernanţilor. Când Parlamentul tace, societatea este în mare pericol. Vă mulţumesc.
|