Mihai Cristian Apostolache
Mihai Cristian Apostolache

Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.166/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.7 Mihai Cristian Apostolache - declaraţie politică intitulată "Apel către primarii din mediul rural";

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Mihai Apostolache.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulţumesc.

Declaraţia politică se numeşte "Apel către primarii din mediul rural".

Stimaţi colegi,

România se află într-un moment istoric, fiind membră, în acelaşi timp, în cele două "familii" occidentale: NATO şi Uniunea Europeană. Astfel că, după îndelungi eforturi, aspiraţiile naţionale s-au concretizat. Statutul de membru al NATO şi al Uniunii Europene ne conferă atât drepturi, dar în acelaşi timp ne şi obligă.

Va trebui să ne preocupe mult mai mult atât lobby-ul extern, cât şi dezvoltarea durabilă a localităţilor noastre.

România este a şaptea ţară ca mărime din cadrul Uniunii Europene. Putem spune că este cea mai mare ţară dintre ţările mici şi cea mai mică dintre ţările mari.

Dar trebuie să mai vedem că România intră în Uniunea Europeană cu o populaţie care trăieşte în mediul rural, de aproape 50% din totalul populaţiei României, din care 70% îşi desfăşoară activitatea în agricultură, deci care trăieşte în condiţii de subzistenţă. Este o problemă extrem de serioasă, care trebuie să determine autorităţile din plan local, în special pe cele din mediul rural, să se implice în dinamizarea vieţii locale rurale.

Trebuie create noi oportunităţi de dezvoltare, trebuie diversificate activităţile economice, trebuie stimulată participarea publică.

Toate acestea nu se pot face decât printr-o implicare sporită a aleşilor locali din mediul rural în realizarea de proiecte de dezvoltare, în atragerea de fonduri, altele decât cele ce ţin de bugetul local sau judeţean, în atragerea de inteligenţă, şi aici aş spune că trebuie atraşi în administraţie specialişti tineri, care pot concepe politici publice locale şi pot realiza proiecte. De aceea, stimaţi primari ai localităţilor rurale, ai localităţilor din Prahova, în special, a venit momentul să vă concentraţi spre dezvoltarea accelerată a localităţilor dumneavoastră, pe atragerea de noi investiţii de nivel local, pe stimularea capacităţii inovatoare a tinerei generaţii.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.