|
Domnul Eugen Bejinariu: Astăzi îmi intitulez declaraţia politică "Un nou dicţionar politic al Puterii". Cum bine se cunoaşte şi cum recent a recunoscut şi domnul preşedinte Traian Băsescu, în chip de bravură în relaţia cu liderii PNL, rezultatele alegerilor parlamentare din 2004 au fost răsturnate în favoarea PD şi PNL. S-a creat Coaliţia constituită iniţial din PNL- PD UDMR-PC. A fost instaurat Guvernul şi apoi au fost numiţi reprezentanţii Guvernului în judeţele ţării, cu respectivele mutări din funcţii în administraţie, învăţământ, cultură, sănătate etc. în favoarea oamenilor Puterii. N-a trecut multă vreme şi au început neînţelegerile, controversele, certurile, acuzaţiile şi un şir întreg de manifestări ale crizei politice. De aici au apărut în comunicarea politică şi cuvintele şi sintagmele noi sau cuvinte şi sintagme vechi cu sensuri noi. Iată o primă enumerate, cu explicaţiile necesare. - anticipaţie, anticipate - substantiv feminin, înainte de termenul stabilit. Se referă la repetarea dorinţei Alianţei D.A şi a preşedintelui, a PD-ului şi a preşedintelui, şi acum mai ales a preşedintelui de a se face alegeri parlamentare înainte de anul 2008 în numele presupusei consolidări a majorităţii parlamentare a Puterii;
- "soluţia imorală" - sintagmă atribuită Partidului Conservator, care a venit în Parlament pe seama PSD şi a intrat în Coaliţie, contribuind la răsturnarea rezultatelor alegerilor parlamentare şi formarea Guvernului din cele patru formaţiuni politice;
- a suspenda, suspendare - verb tranzitiv, care înseamnă a atârna, a întrerupe o activitate, a opri cursul unei judecăţi sau publicaţii. În prezent, termenul se asociază funcţiei de preşedinte al României. Prin demersurile constituţionale, PSD şi celelalte partide politice din Opoziţie au promovat şi susţin etapele pentru demiterea domnului preşedinte Traian Băsescu;
- găozar - substantiv masculin, o persoană cu labilitate comportamentală, găunoasă: Termenul a fost adresat unor ziarişti de către domnul preşedinte Traian Băsescu;
- circ mediatic - substantiv neutru, spectacol constând din acrobaţii, gimnastică şi prezentare de animale dresate. Sintagma exprimă nu spectacolul realizat ca artă, ci relaţii politice anormale transmise prin mass-media. Un astfel de circ mediatic provoacă derută, confuzie, manipulare şi reprezintă o juxtapunere la realitate;
- "economia duduie" - expresie prin care autorul ei, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru al celui de-al doilea Guvern al României, vrea să definească creşterea economică datorată guvernării portocalii;
- ticălos, ticăloşi, ticăloşie - substantiv masculin, respectiv adjectiv, persoană care comite fapte reprobabile, nemernic. Termenul este readus în comunicarea politică prin filmul "Ticăloşii".
Aceste cuvinte şi sintagme care degradează limbajul, cu mare frecvenţă în comunicarea politică de astăzi, înlocuiesc pe cele ale unei vieţi şi activităţi politice normale, precum: studiu, analiză şi expertizare; înţelegere, consultare şi deliberare; programe sociale; proiecte şi programe europene; informare şi formare; construcţii, edificii şi dezvoltare, cunoaştere, comunicare şi comuniune etc. Alţi termeni şi alte sintagme într-o declaraţia viitoare. Vă mulţumesc.
|