Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 19, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.95/2007
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 19, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 19, 2007
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.7 | Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică: "Nu mai vrem mall-uri în centrul oraşelor româneşti"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., invit la microfon pe domnul deputat Emilian Frâncu. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: Mulţumesc, doamna preşedinte. Declaraţie politică de astăzi am intitulat-o "Nu mai vrem mall-uri în centrul oraşelor româneşti". Publicaţiile de specialitate anunţă în această perioadă o creştere semnificativă a investiţiilor în complexe comerciale şi de servicii de tip mall în mai multe judeţe ale ţării. Reprezentantul unui asemenea grup investiţional a dezvăluit, zilele trecute, că se are în vedere construirea cât unui asemenea complex în toate localităţile care depăşesc 100.000 de locuitori, iar explicaţia este aceea că aici, în România, condiţiile sunt mult mai favorabile şi randamentele sunt mai mari decât în ţările cu economie matură. Toate bune şi frumoase, s-ar zice că intrăm şi noi în rândul lumii globalizate, unde filozofia consumismului accelerat impulsionează motoarele societăţii capitaliste. Numai că trebuie să fim foarte atenţi unde şi cu preţul a ce anume se ridică asemenea giganţi comerciali. În ţara lor de origine, în America, mall-urile au apărut ca o soluţie de emancipare socio-economică şi culturală a cartierelor de periferie. Atât populaţia de la marginea marilor oraşe, cât şi sectorul tranzacţiilor imobiliare din zonele respective, au avut numai de câştigat de pe urma apariţiei acestor complexuri comerciale şi de servicii. La noi, însă, ca de altfel şi în Orientul Apropiat, construirea mall-urilor s-a făcut, parcă, cu predilecţie în centrul localităţilor. Nu discut acum motivele de involuţie culturală pe care le presupune o asemenea abordare arhitectonică, însă nu pot să nu remarc faptul că, de obicei, soluţia cea mai la îndemână pentru achiziţionarea de terenuri pentru construirea de mall-uri în centrul oraşelor o constituie distrugerea spaţiilor verzi. În România, reţeta e simplă: foştii proprietari revendică terenurile respective. Pe mână cu municipalitatea, viitorii investitori le cumpără, după ce, anterior retrocedării efective, proprietarii au fost constrânşi să încheie înţelegeri sau precontracte exclusiviste. Parcurile sunt apoi "bărbierite", mall-urile se ridică impunătoare şi agresive, iar protecţia mediului se preface neputincioasă. Aşa ceva s-a întâmplat, în ultimii ani, şi la Râmnicu Vâlcea. În mod normal, dacă nu exista o altă soluţie legală privind satisfacerea cererilor de revendicare, Primăria ar fi trebuit să cumpere ea, de la cei reîmproprietăriţi, terenul respectiv, şi să îl menţină ca spaţiu verde. În acest fel ar fi fost cel mai bine servit interesul public. Dar n-a făcut-o şi, într-o bună zi, poate chiar vom afla de ce. Acest exemplu negativ se vrea un semnal de alarmă către toţi colegii parlamentari în ale căror circumscripţii se prefigurează evoluţii asemănătoare. Insistaţi pe lângă administraţiile publice locale, pe lângă agenţiile de mediu şi chiar pe lângă autoritatea naţională care supraveghează restituirea proprietăţilor, ca pentru terenurile spaţii-verzi din centrul localităţilor să nu mai existe posibilitatea de a fi sacrificate. Există destule terenuri la periferie care pot fi cumpărate de viitorii investitori ai mall-urilor. Acţionaţi în aşa fel încât dezvoltatorii imobiliari să fie dirijaţi către acestea. Astfel, veţi face un dublu serviciu celor care v-au votat: le veţi păstra spaţiile verzi, atât de necesare în mijlocul betonului şi asfaltului citadin, şi veţi impulsiona dezvoltarea periferiilor, care vor înceta să mai fie atât de sordide ca până acum. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. |



