Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Dau cuvântul domnului deputat Mircea Irimescu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă invit la microfon, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Irimescu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Statul, restanţier".

Stimaţi colegi,

Am fost cu toţii elevi, studenţi şi ştim cum erau priviţi pe vremuri reprezentanţii tineretului studios corijenţi (restanţieri). Este din nou toamnă, cei cu situaţiile şcolare neîncheiate nu mai sunt în centrul atenţiei publice. În definitiv, fiecare doarme aşa cum îşi aşterne. Acum, pe bună dreptate, românii inventariază "restanţele" guvernanţilor care le provoacă lipsuri, necazuri şi tot felul de neplăceri. Lista eşecurilor diriguitorilor este atât de lungă şi cuprinde atât de variate domenii încât adăugarea a încă unuia ar putea fi inutilă. Totuşi, cu amărăciune îndrăznesc să vă reţin atenţia cu încă o nereuşită a statului nostru.

La fiecare miez de septembrie, neîntrerupt de 20 de ani, comunitatea românească din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi din Ţinutul Herţa îşi trimite reprezentanţii la Cernăuţi pentru a discuta, analiza şi decide în legătură cu viitorul valorilor lor naţionale din regiunea Cernăuţi din care fac acum cu toţii parte. Adunarea este şi un prilej de omagiere a limbii şi culturii române şi, de regulă, la ea participă mulţi invitaţi din ţară, inclusiv din rândurile autorităţilor statului nostru.

De două decenii, problemele mari ale acestei comunităţi româneşti - devenită minoritară în regiunea din care face parte în condiţiile istorice cunoscute -, sunt aceleaşi. Ele sunt afirmate, argumentate, prezentate în forme variate: când raţional-diplomatic prin demersuri adresate conducerii de la Kiev şi forurilor internaţionale, când patetic-emoţional prin cântece şi versuri, când strigate cu mânie. Mereu aceleaşi: şcoală, presă, carte, liturghie în limba română şi recunoaşterea proprietăţii asupra imobilelor care au aparţinut până la ultima invazie sovietică din 1944 societăţilor, organizaţiilor şi asociaţilor naţionale româneşti, urmată de retrocedarea lor rapidă către succesorii respectivelor organizaţii neguvernamentale.

Aceste chestiuni ţin de politica statului ucrainean şi din acest motiv este necesară intervenţia pe canale diplomatice a României. Din păcate, statul român s-a implicat timid în acţiunea de ajutorare a acestor conaţionali. Rezultatele insuficientei reacţii a României timp de douăzeci de ani sunt, logic, puţine, departe de cerinţele spiritului şi prevederilor normelor europene contemporane: câteva zeci de copii veniţi cu burse de studii sau în vacanţe în România, sprijinirea izolată a unor publicaţii şi comunităţi locale, înfiinţarea Consulatului General al României de la Cernăuţi şi... cam atât! Mult prea puţin faţă de ceea ce reclamă realităţile timpurilor pe care le trăim.

Trebuie să amintim că România a nemulţumit profund comunitatea românească din regiunea Cernăuţi atunci când a negociat şi încheiat tratatul de bună vecinătate cu Ucraina de la sfârşitul ultimului deceniu al secolului trecut, fără să o consulte şi fără să ţină seama de o parte dintre drepturile care ar fi trebuit să-i fie respectate. Această nemulţumire este şi astăzi vie şi peste ea se suprapune cea generată de introducerea vizelor de intrare în ţară de la aderarea noastră la Uniunea Europeană, care-i obligă pe conaţionalii noştri din regiunea amintită să cheltuiască pentru vize timp, nervi şi bani.

Conştientă de necesitatea implicării sale, România a început demersurile pentru încheierea unor acorduri cu Ucraina în măsură să îmbunătăţească viaţa acestor oameni dar care, din păcate, nu au fost finalizate. Trei ar fi fost domeniile în care s-ar fi îmbunătăţit soarta vitregă a celor înstrăinaţi de la nordul ţării:

• acordarea de vize simplificate şi pe termen lung pentru persoanele domiciliate în zonele de frontieră ale celor două state;
• echivalarea diplomelor obţinute în România de către tinerii ucraineni, indiferent de naţionalitate;
• deschiderea la Cernăuţi a unei filiale a Centrului Cultural Român de la Kiev.

Nu s-a finalizat niciuna dintre problemele enunţate mai sus. Guvernul nostru a rămas o dată-n plus restanţier, de data aceasta în paguba şi spre decepţia bucovinenilor, herţenilor şi basarabenilor care nu meritau acest lucru şi care-şi leagă, firesc, speranţele de Bucureşti. Pentru că aici este patria lor istorică.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.