Ion Diniţă
Ion Diniţă

Sittings of the Chamber of Deputies of June 18, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.85/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 18, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.70 Ion Diniţă - declaraţie politică intitulată: "România, campioana mondială absolută la... desenat autostrăzi pe hârtie!";

 

Domnul Ion Diniţă:

"România, campioana mondială absolută la... desenat autostrăzi pe hârtie!"

În fiecare an, parcă într-un scenariu tras la indigo, Ministerul Transporturilor se confruntă sau se "înfruntă" cu veşnica problemă a întârzierilor lucrărilor la autostrăzile începute prin toată ţara, termenele stabilite iniţial, prin contracte "ferme", fiind imposibil de respectat. Mai mult, pe lângă aceste întârzieri nesfârşite şi termene imposibil de realizat, din cauza cărora au de suferit în continuare românii, dar şi potenţialii investitori şi turişti, statul român continuă să piardă bani cu nemiluita, deoarece termenul de garanţie al autostrăzilor nu este mai mare de 24 de luni. Personal, sunt şi voi fi un mare susţinător al realizării infrastructurii autohtone. Ironia sorţii face însă ca până şi aparatele electrocasnice să aibă o garanţie mai mare decât cea a marilor proiecte de infrastructură, respectiv a autostrăzilor.

Românii trebuie să ştie că în data de 1 mai 2013 ar fi trebuit să circulăm pe încă 180 de kilometri de autostradă, pe lângă cei aproape 530 de kilometri existenţi în prezent. Astfel, potrivit declaraţiilor ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional, Dan Şova, în prima jumătate a anului curent ar fi urmat să se deschidă nu mai mult 25 de kilometri, iar ceilalţi, până la 142 de kilometri, ar fi trebuit să fie daţi în exploatare spre finele acestui an. După cum evoluează însă lucrurile în acest domeniu al neputinţei, dezideratul garanţiei realizării respectivilor kilometri de autostrăzi s-a dovedit a fi unul suprarealist, garanţiile date de oficialii guvernamentali rămânând, clasic pentru România, la nivel de promisiune neonorată.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va fi reorganizată în luna iulie, afirma zilele trecute premierul Victor Ponta, urmând să se înfiinţeze o altă structură, numită Autoritatea de Autostrăzi. Până atunci însă, actualul director al CNADNR, celebrul de pe acum domn Mircea Pop, a rămas în continuare la conducerea companiei, în ciuda repetatelor eforturi de a scăpa de el. Mircea Pop a fost demis în ianuarie din funcţia de şef al CNANDR, dar a rămas să asigure interimatul până la numirea unui nou management.

Tot până la definitivarea restructurării acestei companii de stat campioană în promisiuni fără acoperire, menită parcă să funcţioneze în dispreţul milioanelor de şoferi umiliţi şi batjocoriţi de starea drumurilor şi de ambuteiajele nesfârşite, românilor nu le rămâne decât să urmărească în continuare spectacolul demn de cel mai mare premiu Oscar oferit de evoluţia proiectelor de autostrăzi. Astfel, autostrada Arad-Timişoara, deschisă traficului în decembrie 2011, în urma unei investiţii de aproximativ 135,43 de milioane de euro, este acum reasfaltată pe toată lungimea, după ce stratul de suprafaţă s-a deteriorat!... Un alt caz celebru din acest film cu proşti, iertată fie-mi expresia, este preluarea de către CNANDR a şantierului Autostrăzii Transilvania, procedurile de atribuire a lucrărilor pentru tronsoanele rămase urmând a fi reluate de la început, după rezilierea contractului cu Bechtel. Statul trebuie să plătească firmei americane despăgubiri de 37,2 milioane de euro din buget, după nouă ani în care s-au cheltuit deja 1,4 miliarde de euro pentru doar 54 de kilometri din cei peste 400 proiectaţi. Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, spune însă că România nu a pierdut nimic renunţând la contractul cu Bechtel, ci dimpotrivă. Aceasta deşi, după 11 ani de la semnarea contractului cu Bechtel, ne-am ales doar cu 54 de kilometri de autostradă şi aproape un miliard şi jumătate de euro deja plătiţi. Întregul contract valora 2,2 miliarde de euro, iar şoseaua de mare viteză ar fi trebuit să fie gata cel târziu... anul trecut.

România a reuşit "performanţa", unică în lume, cred, de a cheltui zeci de milioane de euro pe nimic! Am făcut doar proiecte şi studii de fezabilitate şi răsfezabilitate, nepuse în aplicare de nimeni. Aşa am ajuns să fim campioni absoluţi pe plan mondial în materie de autostrăzi. Adică, mai bine spus, de autostrăzi desenate pe hârtie, de şosele moderne începute şi neterminate. Am reuşit şi "performanţa" de a plăti cele mai mari preţuri din Europa, probabil din toată lumea, pe un kilometru, pentru ca în final să rămânem şi fără autostrăzi, şi fără bani!

În ciuda numeroaselor lucrări şi şantiere deschise în ultimul an în vederea construcţiei autostrăzilor, România se plasează pe ultimul loc între ţările Europei, având cea mai slabă dezvoltare a infrastructurii. România are în total doar 350 de kilometri de autostradă şi tot pe ultimul loc se plasează şi la capitolul garanţii. Astfel, drumul unei autostrăzi de la licitaţie la execuţia finală este presărat de o multitudine de evenimente litigioase, dacă nu chiar dubioase, care alungă încrederea potenţialilor investitori în acest domeniu controversat. Cine are urechi de auzit, ar fi timpul să audă...!