Ion Diniţă
Ion Diniţă

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.27/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.73 Ion Diniţă - declaraţie politică cu tema: "Introducerea tichetelor de vacanţă, o nouă şansă pentru turismul românesc";

Domnul Ion Diniţă:

"Introducerea tichetelor de vacanţă, o nouă şansă pentru turismul românesc"

Guvernul şi Parlamentul continuă să acţioneze în favoarea uşurării vieţii de zi de zi a românilor, prin implementarea unor măsuri menite să crească gradul de suportabilitate al nivelului de trai. Astfel, Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor a stabilit recent ca angajaţii din instituţiile de stat să beneficieze de tichete de vacanţă, prin modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009. Noile reglementări prevăd că tichetele de vacanţă urmează să fie destinate salariaţilor din instituţiile publice, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar şi cei ai companiilor naţionale. Valoarea unui tichet de vacanţă nu va putea depăşi şase salarii pe economie, iar acestea vor fi folosite numai în ţară, în scopul creşterii competitivităţii turismului intern.

Noile prevederi legale referitoare la acordarea tichetelor de vacanţă prezintă un dublu avantaj, atât pentru români, cât şi pentru economie. Astfel, instituţiile statului nu vor mai da prime de vacanţă, ci tichete de vacanţă, care vor putea fi folosite în staţiunile turistice din ţară. Această reglementare reprezintă o schimbare pozitivă de optică, deoarece până în prezent salariaţii primeau prime de vacanţă şi le foloseau pentru a se deplasa în scop turistic în afara ţării, prejudiciind astfel turismul intern. Acordarea noilor tichete de vacanţă va stimula considerabil turismul intern şi, implicit, creşterea economică, deoarece operatorii din turism vor putea diversifica oferta internă în sensul oferirii unor destinaţii atractive la preţuri accesibile, inclusiv în domeniul agroturistic.

Modificarea legislativă prevede ca toţi agenţii din turism să poată acorda servicii turistice în schimbul tichetelor de vacanţă, faţă de situaţia de până acum, în care doar operatorii acreditaţi de sindicatele din turism puteau face astfel de proceduri. Astfel, există avantaje serioase şi pentru angajatori şi pentru angajaţi, angajatorii recompensându-şi salariaţii, iar aceştia vor putea să îşi organizeze un concediu atractiv în hotelurile staţiunilor din România. Între modificările introduse în Comisia de industrii se numără şi prevederea conform căreia agenţiile de turism pot percepe un comision de până la 10% pentru tichetele de vacanţă. De asemenea, Autoritatea Naţională de Turism este abilitată să controleze derularea acestui program şi să sancţioneze operatorii turistici care nu respectă prevederile legale referitoare la destinaţia tichetelor de vacanţă.

Sunt convins că deputaţii din toate formaţiunile politice vor susţine acest proiect în momentul votului din plenul Camerei Deputaţilor, deoarece turismul românesc are nevoie de noi şanse de reabilitare şi susţinere din partea statului, în aşa fel încât să îşi dovedească capabilitatea de a rivaliza cu succes cu ţările vecine.