Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.32/2014
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2014 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.73 | Georgică Dumitru - declaraţie politică cu tema "Importanţa Legii privind parteneriatul public-privat, într-o perioadă de criză economică prelungită"; | ![]() |
||
|
"Importanţa Legii privind parteneriatul public-privat, într-o perioadă de criză economică prelungită" Intervenţia de astăzi este creionată în jurul unui subiect pe care îl reiterez de câte ori mi se oferă ocazia: importanţa cointeresării mediului de afaceri în rezolvarea unor probleme de interes public, ca răspuns la necesitatea dinamizării dezvoltării economice, la nivelul comunităţilor. Dificultăţile financiare cu care se confruntă administraţiile locale sunt de multe ori majore, în unele cazuri căpătând proporţii îngrijorătoare. Auzim tot mai des de primării ajunse în pragul falimentului, cu toate că aş putea da, în acelaşi timp, numeroase exemple de primării şi consilii locale care şi-au gestionat riguros bugetele modeste şi care se pot lăuda cu un portofoliu impresionant de obiective realizate atât din fonduri guvernamentale, cât şi din fonduri europene. Vizitele în teritoriu mi-au adus în atenţie, între altele, faptul că, din păcate, unele dintre aceste obiective, odată finalizate, nu sunt puse în valoare şi nici nu sunt condiţii pentru ca lucrurile să fie îndreptate. Este şi cazul centrelor after-school, preponderent al celor ridicate în mediul rural, componente ale planurilor integrate de dezvoltare realizate din fonduri nerambursabile alocate prin PNDR. Importanţa acestor obiective este de necontestat, având în vedere că de serviciile unor astfel de centre (o masă caldă, activităţi cu caracter instructiv-educativ) ar trebui să beneficieze copiii de vârstă şcolară care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse sau ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, şi aceştia nu sunt deloc puţini. Conform estimărilor oficiale, la sfârşitul anului 2013, la nivelul întregii ţări, peste 80.000 de copii erau înregistraţi ca având cel puţin un părinte plecat să muncească în străinătate şi peste 22.000 ca având ambii părinţi plecaţi din ţară. Şi tot statistica ne spune că rata abandonului şcolar este în creştere. În acest timp, curentul after-school este încă în stare de pionierat. Mai întâi a funcţionat în mediul urban, nu întotdeauna în cadru legal, apoi s-a extins rapid în mediul rural, datorită acestor investiţii realizate din fonduri europene. Însă, odată realizate, obiectivele de acest tip devin o povară pentru acele consilii locale care nu au fonduri pentru a le întreţine: facturi la utilităţi, asigurarea unei mese calde şi a unui personal calificat în domeniul educaţiei. În acest context, apare ca imperios necesară identificarea de noi surse de finanţare care să le asigure funcţionalitatea, iar parteneriatul public-privat poate fi o soluţie, motivaţia emiterii legii privind acest parteneriat concentrându-se tocmai pe atenuarea presiunii imediate asupra finanţelor publice, dar şi pe creşterea eficienţei serviciilor publice ca urmare a valorificării expertizei din mediul privat. Am pornit de la exemplul after-school-urilor, însă componenta socioeconomică abundă în astfel de exemple. Mă opresc însă aici, concluzionând că Legea privind parteneriatul public-privat este, în contextul unei crize economice prelungite, o necesitate, în aceeaşi măsură ca şi gândirea unor programe guvernamentale menite să ducă la dezvoltarea de activităţi nonagricole în mediul rural şi susţinerea microîntreprinderilor, în general. |



