Parliamentary debates

Domnul Ion Spânu:

"Deportarea în Bărăgan - pribegia satului românesc"

Astăzi, comemorăm 67 de ani de la începutul celui mai teribil exod intranaţional al românilor, deportarea în Bărăgan. în 18/19 iunie 1951, trei judeţe ale României, 12.791 de familii, 40.230 de persoane, 2.656 de vagoane de tren şi 6.211 de autocamioane au pornit având ca destinaţie câmpia stearpă a Bărăganului. Acestea sunt coordonatele celei mai cumplite pribegii a satului românesc.

Iugoslavia anului 1948, transformată - după "teoria" lui Gheorghe Gheorghiu-Dej - de fascistul Tito într-o "semicolonie a imperialismului anglo-american", nu putea sta în calea sovietizării fireşti a României. Marea schismă dintre losif Tito şi losif Stalin însemna curăţarea oricăror urme de "titoism" din ţară. Dar pe teren, când orgoliile ideologiilor stabilesc destine, matematica nu mai funcţionează ca în fotoliile Kremlinului. Ascunsă de eufemismele limbii de lemn, soarta a 40.230 de persoane începea să fie scrisă de Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949, consacrată procesului de transformare socialistă a agriculturii. Gheorghe Gheorghiu-Dej reclama detaşat necesitatea "îngrădirii şi lichidării elementelor capitaliste din agricultură, a rezolvării problemei ţărăniste, ca sarcină a dictaturii proletariatului".

Într-un an şi jumătate, era deja finalizat "recensământul" fermierilor, proprietarilor de pământ, industriaşilor, hangiilor, refugiaţilor basarabeni sau aromâni, foştilor membri în forţele armate germane, cetăţenilor străini, simpatizanţilor lui Tito, cadrelor militare, oficialităţilor demise sau contra-revoluţionarilor care puteau pune în pericol socialismul românesc. La 26 octombrie 1950, prin HCM 1154/1950, era aprobat planul de deportare sau internare în domiciliu obligatoriu a tuturor acestor "elemente duşmănoase cu factor ridicat de risc" - elemente, aşa li se spunea oamenilor - totul, pentru curăţarea zonei de influenţă cu Iugoslavia titoistă.

Forma legală, verdictul, fără noimă ori judecată, a venit, scurt şi tăios, abia la 15 martie 1951, prin modificarea art. 6 al HCM 1154/1950. Acest text nu mai poate lăsa loc de comentarii: "Ministrul Afacerilor Interne va putea pe cale de decizie să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în aceste centre, precum şi mutarea din orice localitate a persoanelor care, prin manifestările faţă de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor mutaţi li se va stabili domiciliu obligator în orice localitate". Această decizie, coroborată cu Hotărârea Consiliului de miniştri nr. 2 din 13 ianuarie 1950 şi Decretul nr. 6 din 1950 privitoare la înfiinţarea "unităţilor de muncă", cu scopul "reeducării elementelor duşmănoase", precum şi a numeroaselor hotărâri şi decrete privitoare la colectivizarea agriculturii, la confiscarea proprietăţilor etc., deschideau calea spre realizarea planului de distrugere a elitei satelor româneşti din regiunile cele mai dezvoltate şi mai animate de spiritul libertăţii.

Au fost deportate acele persoane considerate "periculoase" pentru regimul comunist, persoane care ar fi reprezentat un factor de revoltă atât în eventualitatea unui război cu Iugoslavia lui Tito, cât şi în procesul de colectivizare a agriculturii. Conform listelor elaborate de autorităţile comuniste, deportarea a vizat următoarele persoane: "chiaburi şi cârciumari, basarabeni, macedoneni, persoane care colaboraseră cu armata germană în timpul războiului, cetăţeni străini, persoane cu rude care fugiseră în străinătate, titoişti, duşmani ai regimului socialist, persoane care trăiau în afara zonei de frontieră, persoane care ajutaseră rezistenţa anticomunistă, criminali deţinuţi, germani, foşti moşieri şi industriaşi".

Inventarul agricol şi bunurile persoanelor menţionate mai sus au fost fie confiscate, fie răscumpărate la preţurile "stabilite de comisiuni numite", pământurile au fost preluate de autorităţi prin Gospodăriile Agricole de Stat GAS, în timp ce casele au fost fie confiscate, fie întreţinute şi repartizate "după nevoile locale". Deportaţii aveau voie să ia cu ei, conform deciziilor autorităţilor locale, de cele mai multe ori nerespectate în graba acţiunii şi a proastei organizări, "doi purcei, doi cai sau o pereche de boi de muncă, una vacă, două oi şi o căruţă".

Doresc să vă readuc în vedere importanţa actelor normative pe care le elaborăm împreună şi uriaşa responsabilitate de care trebuie să dăm dovadă pe tot parcursul mandatului nostru. Este vital să nu uităm vreodată că "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". Ce înseamnă acest lucru? Deciziile pe care noi le luăm influenţează nu doar viaţa celor ce trăiesc în România, ci şi generaţiile viitoare sau, cum spunea un mare voievod român "copiii copiilor noştri".