Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.39/2019
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.73 | Mihai Weber - declaraţie politică având ca temă "Realizările din turism, la doi ani de guvernare PSD". | |||
|
"Realizările din turism, la doi ani de guvernare PSD" Obiectivul central pe care Programul de guvernare al PSD îl are este creşterea clasei de mijloc. Din acest motiv, măsurile pe care le-am avut în vedere au ca ţel atragerea mai multor fonduri europene, calificarea forţei de muncă în domeniul turismului şi creşterea numărului de străini care să viziteze anual România şi să contribuie, aşadar, la dezvoltarea unor investiţii bazate pe capitalul românesc. Avem obiective turistice de o mare valoare istorică şi religioasă şi foarte multe zone cu frumuseţi naturale unice. Strategia Guvernului pentru turism în aceşti doi ani nu s-a adresat doar turiştilor din afara graniţelor. Măsurile adoptate de Guvernul PSD vor conduce la creşterea numărului de locuri de muncă şi, astfel, la păstrarea forţei de muncă în România. La doi ani de guvernare PSD, putem spune că în domeniul turismului am făcut paşi importanţi, indiferent cât de mult suntem criticaţi. Nimeni nu poate nega măsurile bune adoptate de Guvernul PSD în doar doi ani, cu toate piedicile puse atât de preşedintele României, cât şi de opoziţie. Am să fac o trecere în revistă a celor mai importante măsuri adoptate de Guvernul PSD, în domeniul turismului:
A fost simplificată procedura de selectare a proiectelor de investiţii în infrastructura turistică. În faza iniţială, UAT-urile trebuie să prezinte doar documentaţia proiectelor până la stadiul de studiu de fezabilitate. Cheltuielile realizării proiectului tehnic se pot deconta de Ministerul Turismului. De asemenea, a fost implementat bugetul multianual, care prevede posibilitatea finanţării proiectelor de infrastructură turistică pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii, pentru cazuri excepţionale, cu maximum 2 ani. Staţiunile balneare, în Masterplanul de investiţii în turism, au fost încadrate ca staţiuni turistice de interes naţional, astfel încât procentul de finanţare din partea Ministerului Turismului să fie de 90%. De asemenea, a fost elaborat Programul de finanţare pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare. Ministerul Turismului va înfiinţa 20 de birouri de promovare turistică în străinătate, care integrează 40 de ataşaţi de turism. Pentru anul 2019, Ministerul Turismului va deschide 10 birouri de promovare turistică externe. După cum vedeţi, guvernarea PSD se ţine de promisiuni şi vine cu măsuri concrete pentru dezvoltarea României. Sunt sigur că în următorii doi ani PSD va reuşi să-şi îndeplinească toate promisiunile din Programul de guvernare, iar românii vor realiza că cea mai bună alternativă pentru România este, în continuare, tot Partidul Social Democrat. |


