Viorica Cherecheş
Viorica Cherecheş

Sittings of the Chamber of Deputies of June 6, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.95/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 6, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.74 Viorica Cherecheş - declaraţie politică intitulată "Copii rămaşi singuri acasă. Exodul migrării continuă!";

Doamna Viorica Cherecheş:

"Copii rămaşi singuri acasă. Exodul migrării continuă!"

În contextul globalizării, al fenomenelor de mare amploare, dar şi al apartenenţei la Uniunea Europeană, România a trecut printr-o serie de schimbări, atât în plan economic, cât şi social, iar unul dintre fenomenele care afectează puternic societatea noastră şi pe care îl supun atenţiei dumneavoastră se referă la migraţia forţei de muncă în străinătate. România se află pe locul II la nivel mondial în ceea ce priveşte migraţia, iar sub această guvernare se pare că numărul celor care vor pleca va creşte în viitorul apropiat.

Într-adevăr, societatea românească a resimţit atât beneficiile emigrării, cât şi dezavantajele, banii trimişi acasă de românii plecaţi la muncă au contribuit la reducerea sărăciei, dar familiile în care unul sau ambii părinţi lucrează în altă ţară suferă în urma acestor schimbări.

Statisticile nu sunt destul de clare în ceea ce priveşte numărul românilor plecaţi la muncă în străinătate. Cifrele vehiculate oscilează între 3 şi 4 milioane. Totuşi, în spatele cifrelor se ascund drame umane: copii care suferă, ducând dorul părinţilor şi chiar se ajunge la sinucidere sau familii care se destramă. Numărul real al copiilor rămaşi acasă nu este cunoscut de nimeni, cifra oficială fiind de peste 200.000 de copii, dar drama acestora nu putem să o ştim.

În foarte multe cazuri, prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate, copiii sunt afectaţi şi expuşi situaţiilor de vulnerabilitate, marginalizare. Părinţii şi autorităţile trebuie să-şi asume anumite responsabilităţi. Dar statul român se pare că nu face atât cât ar trebui!

Plecarea părinţilor la muncă în străinătate reprezintă un fenomen social complex în dinamica funcţionalităţii familiei. Copiii rămaşi singuri acasă sunt victime ale neglijării, devin vulnerabili la abuz, exploatare prin muncă şi alte situaţii de risc, cu consecinţe foarte grave pe termen scurt şi lung.

Trebuie să privim realitatea cu ochii deschişi şi să construim un set de servicii sociale care pot oferi copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi consiliere specială, ajutor în procesul de învăţare, condiţii de petrecere a timpului liber, vizite la domiciliu. Dar acestea să nu fie doar pe hârtie, aşezată prin sertarele unor instituţii.

Încet, încet România rămâne fără români. Depopularea României se accentuează, migraţia masivă, dar şi îmbătrânirea populaţiei duc la dezechilibre majore. Sate întregi rămân doar cu bătrâni care au în grijă nepoţi sau chiar sunt localităţi pe cale de dispariţie.

Guvernul României nu poate să înţeleagă sau se face că nu înţelege acest fenomen care afectează puternic atât societatea, cât şi economia ţării. Prevederile legislative orientate asupra acestei problematici nu sunt suficiente pentru a acoperi complexitatea inerentă a unui astfel de fenomen.

Faceţi ceva şi pentru cei peste 3 milioane de români din diaspora, pentru a reveni în ţara lor. Faceţi ceva şi pentru copiii rămaşi acasă. Ei sunt viitorul acestei ţări!