Parliamentary debates

Domnul Florin Gheorghe:

"Cine răspunde pentru calitatea slabă a lucrărilor de infrastructură?"

Oamenii politici, societatea civilă sau simpli cetăţeni reclamă, în mod justificat, procesul lent de mondernizare a României prin intermediul lucrărilor de infrastructură. Nu avem străzi, nu avem autostrăzi, nu avem gări, nu avem porturi şi aeroporturi, chiar dacă avem fonduri europene încă neaccesate. Aceste lucruri se aud la unison în societatea românească şi sunt prinse cu multă poleială şi cuvinte mari în programele de guvernare ale tuturor partidelor, în special în campaniile electorale. "Noi facem 1.000 de kilometri de autostradă", spun unii, "Noi facem de două ori mai mult", spun alţii, deşi în practică constatăm cu toţii că proiectele de pe hârtie nu se transpun niciodată în practică.

Rostul intervenţiei mele de astăzi nu este legat doar de nemulţumirea coagulării unui consens politic real asupra obiectivelor de modernizare a României prin construirea de infrastructură, ci se doreşte a fi şi un moment zero în a analiza şi calitatea lucrărilor de infrastructură, deja realizate cu atâta greutate. Nu cred că mai este cineva străin de faptul că, după topirea zăpezii, străzile din majoritatea oraşelor, precum şi o mare parte din drumurile europene sau autostrăzi arată exact ca terenul proaspăt bombardat în urma unui conflict, gropile care apar în asfalt ca prin minune nu doar după fiecare zăpadă, ci şi după fiecare ploaie mai zdravănă, fără ca nimeni să nu-şi pună pentru o clipă întrebarea despre calitatea lucrărilor efectuate de constructori la preţuri şi de trei ori mai mari decât în alte state din Uniunea Europeană.

A avut oare cineva timida curiozitate de a se întreba câţi bani publici se cheltuie în România în fiecare an pentru întreţinerea infrastructurii şi câţi sunt alocaţi pentru construirea de infrastructură nouă? Dacă nu aţi avut o astfel de curiozitate, vă comunic eu că în România se cheltuie mai mult pentru astuparea gropilor decât pentru lucrări noi. De ce? Pentru că peste 90% dintre lucrările recepţionate sunt făcute să reziste doar până când pleacă echipa de recepţie şi se onorează factura.

Cu toţii ne declarăm adepţii sloganului venit din partea tinerilor "vreau o ţară ca afară", însă, în practică, nimic nu funcţionează ca afară. Dacă germanii ar fi construit infrastructura la o calitate comparabilă cu cea românească, cu siguranţă nici ei nu ar fi avut astăzi mai mult de 500 de kilometri de autostrăzi. Dacă francezii ar fi construit calea ferată la aceeaşi calitate ca în România, TGV-ul lor tot cu o medie orară de 40 de kilometri pe oră ar fi mers. Ceea ce le-a permis să progreseze şi să construiască mai mult este calitatea obiectivelor construite, care nu le-a mai solicitat costuri de reabilitare nici peste 10 ani de la inaugurare.

Cred cu putere că o astfel de situaţie neplăcută, în care banii românilor sunt risipiţi prin lucrări de proastă calitate, este generată în primul rând de legislaţia actuală privind execuţia lucrărilor. De aceea, se impune modificarea acesteia, în sensul în care constructorul să garanteze lucrarea efectuată şi să remedieze eventualele defecte pe banii săi pentru o perioadă mult mai lungă de timp şi nu de câteva luni sau câţiva ani, aşa cum este în prezent. Astfel de situaţii neplăcute apar atunci când legea este strâmbă, mult prea permisivă sau chiar redactată la sugestia beneficiarilor constructori. Vă invit, aşadar, să ne aplecăm cu toţii atât asupra legislaţiei aferente achiziţiilor şi lucrărilor de construire, dar să responsabilizăm într-un fel şi autorităţile contractante, care au tot mai puţină grijă pentru utilizarea corectă, eficientă şi cinstită a banilor publici, a banilor cetăţenilor.