Paul Dumbrăvanu
Paul Dumbrăvanu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.46/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.77 Paul Dumbrăvanu - declaraţie politică referitoare la situaţia întreprinderilor mici şi mijlocii din România;

 

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Doresc să aduc în atenţia dumneavoastră încă o dată situaţia întreprinderilor mici şi mijlocii din România. Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a realizat o consultare, sub forma unui sondaj, în perioada 25 februarie - 5 martie 2013, consultare ce vizează aprecierea întreprinzătorilor privind domeniul formularelor fiscale, respondenţii acestui sondaj fiind în proporţie de 43% microîntreprinderi, 43% întreprinderi mici şi 14% întreprinderi mijlocii. Problemele vizate au fost, printre altele, numărul de formulare fiscale existente în prezent şi modul în care aceste formulare sunt percepute de către agenţii economici. Răspunsurile obţinute în urma acestui sondaj nu fac altceva decât să confirme, o dată în plus, ineficacitatea evidentă a sistemului fiscal din România.

Toţi respondenţii apreciază că numărul formularelor fiscale, 276, este foarte mare. Mai mult decât atât, 71% dintre întreprinzătorii chestionaţi consideră completarea şi depunerea formularelor fiscale drept greoaie şi birocratică, iar 43% - consumatoare mare de timp.

Stimaţi colegi, nu putem rămâne impasibili în faţa necesităţilor întreprinderilor mici şi mijlocii din această ţară. Consider că este oportun să căutam soluţiile optime pentru a veni în întâmpinarea acestor nevoi, cu atât mai mult cu cât, ştim foarte bine că IMM-urile reprezintă pilonii de bază ai economiei româneşti în momentul de faţă, generând clasa mijlocie, prin a cărei dezvoltare va fi eliminată diferenţa majoră creată în acest moment în societate: câţiva foarte bogaţi şi mult prea mulţi foarte săraci.