Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 28, 1997
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 28, 1997 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 28, 1997
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.8 | Vasile Miclăuş - încercare de a sensibiliza actuala putere la semnalele ce vin din partea românilor din judeţele Covasna şi Harghita; | ![]() |
||
|
Domnul deputat Vasile Miclăuş. Să vedem exact dacă sunt aici domnul deputat Udrea? N-a apărut. Doamna deputată Daniela Popa? Nu. Deci, o să urmeze domnul deputat Antal Istvan, care este aici. Vă rog! |
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aşa cum se cunoaşte, o delegaţie formată din parlamentari ai opoziţiei, PDSR, PRM, PUNR, a vizitat la sfârşitul săptămânii trecute judeţele Covasna şi Harghita. Trebuie să arătăm faptul că această delegaţie s-a deplasat în cele două judeţe nu în scopul de a face anchetă, ci pentru a se documenta la faţa locului, a se informa, lucru care mi se pare perfect normal şi perfect legal. De ce în Covasna şi Harghita? Nimic mai simplu, pentru că din aceste judeţe veneau în ultima vreme tot mai multe semnale cum că legea aici nu ar fi la ea acasă! Domnilor, Nu dorim restrângerea drepturilor maghiarilor, ci drepturi normale pentru minoritatea română din Harghita şi Covasna. Considerăm că a prezenta aici o statistică din care reiese că ponderea românilor din Harghita şi Covasna a crescut după 1990 este neconformă cu realitatea, ca să nu spun mincinoasă! Domnilor, Fiţi sinceri măcar acum şi priviţi realitatea în faţă! Cetăţenii români ai acestor locuri nu doresc altceva decât să fie respectaţi, să li se respecte şi lor drepturile normale şi să trăiască în linişte şi pace pe acest plai românesc! Salutăm şi chiar apreciem iniţiativa fruntaşilor PDSR, de a organiza această vizită, dar ne întrebăm de ce aşa târziu? De ce timp de 7 ani s-au făcut că nu aud şi nu văd semnalele de alarmă trase de PUNR? Poate că alta ar fi fost situaţia dacă ar fi reacţionat la semnalele noastre de pe vremea când erau la guvernare... Dar poate că, încă, nu e prea târziu. Nu e prea târziu dacă actuala putere nu va fi surdă la geamătul românilor din aceste judeţe. Şi sperăm să nu aştepte, actuala putere, până va ajunge şi ea în opoziţie, pentru a asculta şi a vedea lacrimile locuitorilor din Harghita şi Covasna. Pentru că realitatea este aceea că oamenii acestor locuri trăiesc o dramă deosebită. Aceşti români sunt străini la ei acasă. Cea mai mare problemă a acestor locuri este faptul că aici nu se respectă Constituţia şi legile României. Aici, copiii maghiari nu înţeleg româneşte, iar copiii români sunt obligaţi să înveţe limba maghiară. Aici, în şcoli, nu studiază limba română, istoria românilor este aruncată la coşul de gunoi, dar din dispoziţia inspectorului de specialitate se studiază istoria maghiarilor, deşi nu este disciplină prevăzută în planurile de învăţământ, după un fascicol editat la Sfântu Gheorghe sau după un manual tipărit la Budapesta. Aici, copiilor le este frică să vorbească. Şi, totuşi, la Zăbala, un copil de la secţia română, întrebat dacă ei, copiii români, se joacă şi vorbesc cu copiii maghiari, ne răspunde că: "Nu prea...", pentru că ei, copiii maghiari îi înjură şi se dau mari şi le spun că aici, ei sunt stăpâni. Oare cum ajung aceşti copii la astfel de comportamente? Nu este greu răspunsul. Şcoala generală nr. 8 din Topliţa se despare în două şcoli, fiind necesar chiar gardul despărţitor, pentru că elevii maghiari nu mai pot învăţa împreună cu cei români. La şcoala din Reci, directorul, profesor de istorie de etnie maghiară, nu ştie clar după ce manual predă şi nu poate să ne arate un manual de istorie..., doar este director, nu? Şi, până la urmă, la Belin, găsim un manual după care se predă istoria..., istoria maghiarilor! Este tipărit la Budapesta, în 1991, poartă ştampila cu următorul înscris: "Ministerul Învăţământului, Inspectoratul şcolar judeţean Covasna, pentru clasele V-VIII." Şi exemplele ar putea continua. Dar, citind presa de ieri, fie ea de partea puterii sau a opoziţiei, le puteţi afla. Şi, pentru efortul depus şi autenticitatea redării, merită să felicităm reprezentanţii presei. Îmi stăruie însă mereu întrebarea: Domnilor guvernanţi, de ce condamnaţi aceşti copii, fie ei români sau maghiari, la izolare? Ce v-au făcut aceşti copii? De ce permiteţi în locul prieteniei ura şi tensiunea? În judeţele Harghita şi Covasna te întrebi: Oare, mai eşti în România?! Peste tot înscrisuri în limba maghiară! Nu mai ştii care este numele localităţilor! Primarul din Sfântu Gheorghe refuză să poarte eşarfa-tricolor la momentele când legea i-o cere! Aici, o delegaţie parlamentară nu este nici măcar salutată, nici de prefect, nici de reprezentanţii consiliului judeţean, nici de primar. Cetăţenii acestor localităţi se declară români şi ortodocşi, dar nu ştiu româneşte şi nu au preoţi. Bisericile ortodoxe, dacă nu au fost distruse, nu sunt ajutate cu nimic de autorităţi, fiind ameninţate cu distrugerea. Oamenii locului se plâng că în cele două judeţe există riscul ca populaţia românească să-şi piardă în câţiva ani identitatea naţională. Vor fi Harghita şi Covasna o insulă ungară în România? Prea Sfinţia Sa Episcopul Ioan Sălăjean consideră că cele două judeţe pot fi o nouă "Insulă a Şerpilor": se vine, se vede, se pleacă... Nu se face nimic! Autorităţile locale neglijează sistematic problemele minorităţilor, fiind chiar ostile acestora. Aici, toate încercările de a aduce un preot sau chiar un învăţător român sunt un eşec, pentru că maghiarii reuşesc să-l alunge. Românii din Harghita şi Covasna reclamă discriminări etnice la angajare. Românii întâlniţii sunt cu toţii cuprinşi de sentimentul că au fost demult abandonaţi, că sunt ai nimănui. Ei se întreabă dacă mai are statul vreun interes în această zonă sau doreşte să se semeneze un tratat prin care să o dea? Şi bat la porţile Bucureştiului, şi nimeni nu-i ascultă: nici Preşedinţia, nici primul ministru, nici guvernanţii şi nici Parlamentul. Domnilor, Credem că pentru aceste locuri trebuie făcut repede ceva. Altfel, va fi prea târziu şi nu se mai poate ajunge la normalitate. Trebuie impus în primul rând respectul legii şi sperăm că actuala guvernare să nu fie surdă la plânsul românilor din Harghita şi Covasna! Mulţumesc. (Aplauze ale Grupului parlamentar PUNR.) |



