Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 2, 1998
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 2, 1998 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 2, 1998
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.8 | Octavian Bot - comentariu pe marginea posibilităţii de regrupare a forţelor liberale; | ![]() |
||
|
Domnul deputat Octavian Bot. Se pregăteşte domnul deputat Mihai Vitcu. A apărut? Nu. Doamna deputat Leonida Lari. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În urmă cu câteva luni, mai precis anul trecut în luna decembrie, anunţându-mi demisia de la tribuna Parlamentului din Partidul Naţional Liberal şi înscrierea în Partidul Liberal, arătam că una dintre cauzele părăsirii PNL era pierderea identităţii acestui partid în Convenţia Democrată. Am adus atunci argumente suficiente pentru a demonstra că, din diferite motive, singurul partid liberal aflat la guvernare nu a reuşit să impună măsurile liberale fără de care nu se poate vorbi despre reforme economice şi politice autentice. Atunci, declaraţia mea a fost taxată de unii drept o răutate la adresa partidului pe care tocmai îl părăseam. Acum, declaraţiile unor lideri marcanţi ai Partidului Naţional Liberal cu privire la situaţia şi neîmplinirile acestui partid vin să confirme faptul că aprecierile mele erau obiective şi nicidecum nemulţumiri personale. Fără a dori să mă amestec în treburile interne ale Partidului Naţional Liberal, nu pot să nu-mi exprim bucuria pentru că există în acest partid lideri lucizi care reuşesc să se detaşeze de viziunea idilică privind Convenţia Democrată al cărei mit se pare că a dispărut. Atitudinea acestora, în vădit contrast cu cea a celor cărora le place să se împăuneze, considerându-se singurii liberali, relansează dintr-o perspectivă mult mai realistă şi promiţătoare procesul unificării liberale. A vorbi întruna despre unificarea liberarilor fără a întreprinde practic nimic, mi se pare deosebit de periculos pentru viitorul liberalismului în România. Poate că s-a greşit dintr-un anumit punct de vedere vorbindu-se prea mult despre această unificare, în timp ce partidelor de orientare social-democrată, care sunt mult mai numeroase decât cele liberale, nu le cere nimeni să se unească. Cum, însă, în privinţa liberalilor lucrurile stau aşa cum stau, cred că acum, când se pare că a sosit ora deşteptării liberalilor, cei care cred în alternativa liberală trebuie să analizeze cu responsabilitate orice posibilitate de regrupare a forţelor liberale, reconsiderându-şi părerile atât în privinţa federaţiei liberale, cât şi în privinţa formării unui singur partid. Întreb, în acest context, evident retoric, de ce federaţia liberală nu ar putea, la o adică, juca rolul pe care l-a avut Convenţia Democrată în alegerile din 1996, fără a exclude posibilitatea unei alianţe pre sau postelectorale cu Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat? |



