Parliamentary debates

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Valentin Vasilescu de la P.R.M. Am rugămintea să vă încadraţi în trei minute.

Domnul Valentin Vasilescu:

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte,

S-au împlinit, aşa cum au afirmat şi colegii mei şi aţi aflat de la ei, zilele trecute, 55 de ani de la execuţia mareşalului Ion Antonescu, condamnat la moarte de bolşevici pentru cutezanţa de a visa la reîntregirea României Mari.

Enoriaşii Bisericii "Sf. Constantin şi Elena", lăcaş ctitorit de mareşal, şi Fundaţia "Ion Antonescu" au organizat comemorarea comadantului militar, dezvelind un bust al acestuia, amplasat în curtea bisericii. Fiind singura manifestare dedicată mareşalului Ion Antonescu, Partidul România Mare a decis să fie prezent la comemorare prin câţiva parlamentari şi membri ai săi.

Mareşalul Ion Antonescu face parte din istoria militară a poporului român, el remarcându-se în calitate de şef al Biroului Operaţii al Armatei de Transilvania, magistral condusă în acţiunile de luptă de reîntregire a ţării din 1919, care au culminat cu amplasarea tricolorului românesc pe clădirea Parlamentului de la Budapesta. Ulterior, Ion Antonescu a comandat Şcoala de Război, actuala Academie de Înalte Studii Militare, Statul Major şi Ministerul de Război. Mareşalul Ion Antonescu a primit legal prerogativele de şef al statului de la regele Carol al II-lea, comportându-se ca un militar care-şi asumă conştient un destin tragic, tocmai prin aceea că s-a pus necondiţionat în slujba intereselor poporului român.

Guvernanţii actuali au decis o reconciliere cu istoria, gândindu-se să exploateze imaginea prăfuită a fostului suveran Mihai I, căruia i-au retrocedat bunurile, pe care l-au plimbat prin ţară, fără să obţină efectul scontat.

Să nu fi auzit conducătorii actuali ai României de capitularea necondiţionată de la 23 august 1944, înfăptuită cu concursul regelui Mihai, care a trimis în captivitate în Uniunea Sovietică peste 200.000 de militari români, din care mulţi nu s-au mai întors niciodată?

Să nu fi ştiut conducătorii noştri că deciziile politice girate de fostul suveran au scos România de la masa tratativelor de pace, făcând inutile jertfele militarilor români pe frontul de vest?

Să nu fi ştiut conducătorii noştri actuali că fostul suveran a semnat Declaraţia de la Budapesta din anul 1989?

Ca unul care am activat 20 de ani în armată, vă mărturisesc faptul că militarii români au un cult al tradiţiilor de luptă ale poporului român. Între acestea, printre bărbaţii acestui neam, la loc de cinste se află mareşalul.

Vreau să vă reamintesc doar că, la comemorarea mareşalului Ion Antonescu, au fost prezenţi peste 10 cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, în timp ce pe fostul suveran nu l-a întâmpinat decât un singur cavaler al Ordinului Mihai Viteazul.

Ca militar şi creştin, totodată, mă întreb dacă este normal ca mareşalul, care a dat proba jertfei supreme faţă de poporul său, să nu aibă măcar un loc de veci, ca orice creştin.

Prin purtătorul său de cuvânt, domnul Ioan Mircea Paşcu l-a catalogat pe mareşalul Antonescu drept o persoană controversată, împotriva căreia comunitatea internaţională s-a pronunţat. Nu ştiu ce l-a determinat pe domnul Paşcu, pe care eu îl respect, să afirme acest lucru, însă îi recomand domnului ministru să consulte rezoluţiile Consiliului de securitate şi rezoluţiile Adunării Generale ale ONU, aceasta este singura instituţie, Organizaţia Naţiunilor Unite, care ia decizii în numele comunităţii internaţionale, şi să ne comunice dumnealui dacă găseşte ceva referitor la mareşalul Antonescu în acele documente.

Citind programul de guvernare al PDSR şi declaraţiile liderului acestui partid, am înţeles că eforturile în direcţia aderării la NATO se concretizează în fixarea unor obiective realiste, pe care armata română să le poată îndeplini la termenele stabilite.

Aceste obiective sunt în primul rând dictate de necesitatea de a ridica nivelul capacităţii de apărare a ţării şi caracterul realist al acestor obiective este dat de preluarea şi valorificarea tradiţiilor, a potenţialului uman, economic şi a condiţiilor geografice specifice.

Îmi pare rău, dar eu nu am găsit în programul partidului condus de domnul Adrian Năstase o soluţie a aderării la NATO, prin protejarea sensibilităţii altor popoare.

Mi-aş dori sau mi-ar face plăcere să cred că poziţia domnului Adrian Năstase şi a domnului Mircea Paşcu sunt poziţii personale şi nu a întregului partid.

În încheiere, aş dori să vă reamintiţi, stimaţi colegi, că toţi cei care au nesocotit suveranitatea şi integritatea României au început, mai întâi, prin a-i nega şi a-i călca în picioare valorile, limba, credinţa şi tradiţiile.

Vă mulţumesc.