Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Mihai Baciu. Poftiţi la microfon. Va urma domnul Puiu Haşotti.

Domnul Mihai Baciu:

Domnule preşedinte, şi la pupitru, aici, avem o ilustrare sugestivă a economiei româneşti - pahare sunt, dar apă, ioc! Uite, pahare sunt, dar apă ..., nici pomeneală de apă!

Domnul Corneliu Ciontu:

Bine, uite, a venit domnişoara cu apă. Hai, nu trage de timp, domnule deputat, că n-ai decât trei minute!

Domnul Mihai Baciu:

Nu trag de timp, domnule preşedinte, mai ales că vreau să admir încă o dată imaginaţia semantică a partidului de guvernământ, care aţi văzut că a lansat pe piaţă un concept foarte interesant şi greu de definit, dar, mă rog, trebuie să studiem capitalismul de cazinou al Partidului Democrat şi al Partidului Naţional Liberal. Vă promit că mă voi ocupa în mod serios de acest concept interesant, am să consum câteva nopţi, câteva săptămâni şi o să vedem ce înseamnă, deşi sunt convins că am să descopăr că nu înseamnă nimic; va însemna o simplă figură de stil, pentru că aşa s-au obişnuit colegii noştri, având puterea, nu mai trebuie să aibă şi atenţia încordată asupra sensului cuvintelor.

Eu vreau să vă atrag atenţia în scurta mea intervenţie, pentru că nu vreau să mănânc timpul, cum spune domnul preşedinte, asupra a trei paradoxuri care ilustrează, spun eu, într-un mod absolut sugestiv, evoluţia şi starea economiei noastre.

Primul paradox: acum câteva zile la Iaşi a avut loc Comisia de dialog social. S-au întrunit, aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, patronatul, sindicatele, prefectura, consiliul judeţean, societatea civilă, deşi nimeni nu prea ştie ce înseamnă asta, şi am stat de vorbă. Primul paradox: toţi s-au plâns şi toţi aveau dreptate. În stânga era Guvernul, în dreapta erau ceilalţi, se plângeau şi ceilalţi, se plângea şi Guvernul şi, culmea, că toţi aveau dreptate.

Patronatul s-a plâns de mediul afacerilor ostil, i.m.m.-urile dispar mereu, vai şi amar de capul lor, impozite şi taxe bizantine, fanariote, spuneţi-le cum vreţi; birocraţie cât încape, au început să dea taxe de protecţie. Deci, patronatul se plângea şi are dreptate.

Sindicatele s-au plâns că sunt salariile foarte mici, pensii de mizerie, cresc preţurile, se înmulţesc oamenii care plâng în faţa vitrinelor că nu pot să cumpere, se uită, aşa, în vitrine. Eu propun ca de acum vitrinele să fie umplute cu mâncare de ghips, că tot nu cumpără nimeni de acolo. Deci, ei vor din acelea, de imitaţie. Nu se respectă legislaţia muncii şi aşa mai departe.

Prefectul s-a plâns că nu poate strânge impozitele şi taxele, că nu are instrumente. Economia subterană se dezvoltă fioros şi multe alte chestiuni.

Consiliul judeţean s-a plâns că nu are bani să dea la primării. Rectificarea a fost o mizerie, primarii stau cu căciula în mână la consiliul judeţean şi nu primesc un ban şi aşa mai departe.

Societatea civilă s-a plâns de toate acestea la un loc.

Aşadar, primul paradox, după cum vedeţi, toate părţile, chiar opuse, s-au plâns şi toţi aveau dreptate. Cum se poate aşa ceva?

Numai la noi, în România, este posibilă o asemenea chestiune.

Al doilea paradox: Guvernul a anunţat anul trecut o creştere de 5,2% a macroeconomiei. Asta înseamnă economia mare. Anul acesta, ne ameninţă cu o creştere tot aşa, de vreo 5%. Economia judeţului Iaşi a scăzut cu 8%. Şi nu numai a judeţului Iaşi, ci şi a multor altor judeţe. Paradoxul: cum poate să crească economia mare şi economiile pe judeţ să scadă? Oare, nu cumva, economia mare este o sumă a economiilor pe judeţe? Vă rog să meditaţi la această chestiune. Aici, ceva nu este în regulă. Ori domnul Dâncu a scăpat un pic, aşa, hăţurile din mână, ori este prea ingenios, ori cine ştie ce se întâmplă acolo, la el, pentru că, iată, a început să scoată pe piaţă chestii curioase, pe care nu le mai crede nimeni, nici măcar cei din partidul de guvernământ.

Al treilea paradox: se plâng toţi, aşadar. Mizeria a crescut, mase tot mai mari de oameni în mizerie, cum vă spuneam, pensiile scad în valoare reală, oamenii stau în faţa vitrinelor şi le curg ochii că nu pot să cumpere, iar în sondaje, PSD-ul are 50%, sau 60%, sau nu ştiu cât vreţi dumneavoastră. Eu aştept momentul emoţionant, ba chiar îl aştept cu nerăbdare, când o să aibă 120%.

Păi, ceva nu-i în regulă. Dacă toţi se plâng. Lumea trăieşte prost, sunt câţiva care trăiesc bine. Nu-i condamn. Treaba lor, să-i condamne justiţia, dacă or să fie motive întemeiate, dar, se pare că n-or să fie.

Deci, câţiva trăiesc bine, să zicem un 50%, restul, vai de mama lor. Toţi înjură Guvernul, toţi spun, sau în mare parte, că mergem pe o cale greşită, dar, când sunt întrebaţi cu cine ar vota, dacă săptămâna viitoare ne-am apuca de alegeri, spun că ar vota 50% cu PSD-ul. Spune domnul Dâncu, spune CURS-ul, IMAS-ul, nu ştiu, mă rog.

Iată un paradox, un paradox foarte mare. Aici se întâmplă ceva. Ori aceste sondaje sunt făcute cu meşteşug, dar se pare că meşteşugul acesta devine pe zi ce trece tot mai prost şi mai lipsit de profesionalism, ori suntem un popor curios, domnule, care, cu cât ne chinuie cineva mai tare, cu atât îl iubim mai mult.

Vă rog să gândim şi să medităm la aceste paradoxuri şi eu cred că ele nu pot căpăta o rezolvare cu creionul în mână, cum rezolvam la şcoală probleme de matematică, sau paradoxurile lui Zenon, dacă vă amintiţi dumneavoastră, cei care, să spunem, uneori v-aţi lovit de ele, deci, cu pixul în mână, aceste paradoxuri vor fi rezolvate eu cred că de electoratul român şi într-un an, doi, aceste paradoxuri vor arăta că, de fapt, ele au fost doar pe hârtie, şi nu în capul acestui popor.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi vă promit că o să vă cheme în continuare şi în săptămânile următoare cu asemenea intervenţii.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă aşteptăm şi altă dată.