Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Cu îngăduinţa dumneavoastră, o să-mi permit să dau şi eu citire declaraţiei mele politice.

Vă mulţumesc. (Coboară la tribună.)

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia politică pe care îmi îngăduiesc să o prezint astăzi în faţa dumneavoastră se intitulează "Marea Neagră, punct focal geopolitic".

Astăzi voi aduce în discuţie câteva aspecte legate de tendinţele geopolitice actuale ale zonei Mării Negre. Analiza mizei pe care acest punct focal geopolitic o implică este de mare importanţă în contextul actual. După cum se ştie, Regiunea extinsă a Mării Negre a devenit una dintre zonele-cheie ale unei noi arene de conflictualitate. Având ca limită Marea Caspică, regiunea este şi va fi o importantă sursă de petrol şi gaze naturale. De asemenea, ea constituie un important coridor pentru transporturi, având potenţialul de a lega Asia Centrală, care este bogată în resurse, de piaţa mondială a energiei.

Toţi actorii importanţi ai scenei internaţionale, printre care Statele Unite ale Americii, China, Rusia şi nu în ultimul rând, Uniunea Europeană, folosesc mijloace diferite de a se poziţiona strategic în regiune, însă toate sunt tributare aceluiaşi scop, acela de a-şi extinde influenţa şi de a-şi asigura prezenţa economică în regiune.

Uniunea Europeană şi-a bazat strategia în special pe politicile de integrare ce au fost dezvoltate în timpul procesului de extindere. Uniunea Europeană este convinsă de superioritatea istorică a modelului său politic, iar acelaşi lucru este valabil şi în cazul modelului politic al SUA. Cu alte cuvinte, în Occidentul european şi în America există convingerea că ceea ce este eficient pentru Europa şi pentru SUA este eficient şi pentru restul lumii, inclusiv pentru Regiunea extinsă a Mării Negre, deoarece modelul occidental este corect. Această convingere a fost întărită şi de prăbuşirea comunismului sovietic, ce a dat, la momentul respectiv, liderilor occidentali un sentiment de triumf. Dar situaţia la nivel mondial nu a luat turnura la care s-au aşteptat statele lumii, mai concret, nu a avut loc o "îngheţare" a istoriei, o liniştire a frământărilor. Ceea ce se întâmplă acum este mai degrabă crearea unei noi spirale de competiţie geopolitică, ce este, din multe puncte de vedere, mai periculoasă decât stabilitatea pe picior de confruntare a lumii bipolare şi contradictorii din timpul războiului rece şi a cortinei de fier.

Vedem cu toţii că politicienii lumii occidentale de azi în care trăim şi noi afirmă în permanenţă faptul că este necesară abandonarea modalităţii de gândire bazată pe câştigul unei singure părţi, trebuind adoptat modelul reciproc avantajos.În acelaşi timp, organizaţiile regionale democratice pe care ţările vestice le-au încurajat în regiunea Mării Negre, încă de la sfârşitul anilor '90, sunt de fapt bazate pe nevoia de a se crea căi alternative de transport al energiei. Din acest punct de vedere, nu este deloc surprinzător faptul că ţările Europei occidentale au adus în discuţie "ancorarea" sau "integrarea" Regiunii extinse a Mării Negre, iar principalul instrument ales pentru o asemenea transformare este NATO, nu UE.

În ultimele două decenii, regiunea Mării Negre a trecut printr-o multitudine de perioade tulburi: războaie, revizuiri ale graniţelor, conflicte etnice, crize politice şi economice. Orice conflict în regiune, indiferent care i-ar fi cauza, are elemente de competiţie geopolitică, fie că este vorba despre confruntările revoluţionare din Georgia şi Ucraina, sau despre luptele dintre diferite partide politice şi politicieni din orice ţară din regiune.

Trebuie să recunoaştem faptul că vechea competiţie geopolitică nu a dispărut odată cu prăbuşirea comunismului. Secolul al XXI-lea este o lume în care marile puteri şi interesele naţionale, indiferent dacă coincid sau nu, se află cumva în conflict, joacă un rol din ce în ce mai important. Timp de mulţi ani, populaţia a trăit în condiţiile confruntării bipolare, în stări conflictuale reprimate, comportându-se în consecinţă. Geopolitica poate avea şi aspecte neplăcute. Europa ştie acest lucru din propria experienţă, pe care a acumulat-o de-a lungul multor secole. Acesta este motivul pentru care, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, Europa a încercat să abordeze o nouă politică.

În pofida faptului că temele de discuţii de la diverse întâlniri pe tema Mării Negre au un caracter cu precădere ecologico-umanitar, participanţii la ele nu evită discuţiile de ordin general geopolitic, ci profită de acest lucru pentru a pune în evidenţă cele mai acute probleme ale zonei.Nu trebuie să uităm că tocmai zona Mării Negre este printre primele din lume în ceea ce priveşte concentrarea pe teritoriul său a conflictelor atât "îngheţate", cât şi "dezgheţate" ulterior.

Impasul la care s-a ajuns uneori în soluţionarea conflictelor, situaţia confuză de pe scena politică de la Chişinău, care putea duce oricând la agravarea problemei transnistrene, cu posibile nedorite implicaţii asupra Republicii Moldova, tensiunea care se menţine în Georgia şi în jurul ei, toate aceste probleme pot provoca un adevărat "incendiu" în care vor "arde" iminent atât temele ecologice şi de protecţia şi conservarea mediului, cât şi toate perspectivele turistice ale acestei zone. De aceea, nu întâmplător, la ora actuală, tocmai în zona Mării Negre au loc procese geopolitice neunivoce şi deosebit de importante pentru viitorul întregului spaţiu euroasiatic. La stabilizarea situaţiei din zona Mării Negre poate contribui rolul politic şi economic crescând al Rusiei.

Este evident faptul că, în ultima vreme, relaţiile dintre statele din zona Mării Negre s-au ameliorat mult. De exemplu, protocoalele semnate în luna octombrie a anului trecut cu privire la normalizarea relaţiilor dintre Turcia şi Armenia au fost apreciate just, ca un important aport la consolidarea stabilităţii acestei regiuni. Este de văzut în ce măsură recenta venire la putere în Ucraina a noului preşedinte Viktor Ianukovici va permite să se prognozeze cu precizie felul în care vor decurge relaţiile Kievului cu partenerii săi geostrategici. Un lucru este pe deplin clar pentru viitor: toate ţările din zona Mării Negre, inclusiv România, vor trebui să dea dovadă de maturitate, pentru a edifica o colaborare reciprocă şi pentru a se opune în comun tentativelor forţelor externe de a folosi regiunea în jocurile lor geopolitice.

Vă mulţumesc. (Revine la prezidiu.)