Aledin Amet
Aledin Amet

Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.86/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.8 Aledin Amet - declaraţie politică intitulată "Ziua Republicii Azerbaijan";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet şi îl rog pe domnul Cristian Buican, deputat PNL să-şi pregătească intervenţia.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Bună dimineaţa.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ziua Republicii Azerbaijan".

La data de 28 mai se sărbătoreşte Ziua Republicii Azerbaijan. Evenimentul, de mare importanţă pentru întreaga lume turcă, marchează un moment istoric deosebit: cel al constituirii, în urmă cu 92 de ani, a actualei forme statale.

Ţară cu un trecut bogat în fapte, Republica Azerbaijan reprezintă astăzi un exemplu pentru ceea ce înseamnă progres economic, social, cultural, ştiinţific.

Transformările sunt indiscutabil evidente, modernismul devenind un concept deja pus în practică.

Numeroasele resurse materiale, naturale: petrol, gaze, sare, aur, cobalt, cupru, dar şi capacitatea creativă a specialiştilor au oferit şi oferă posibilitatea unei dezvoltări uniforme.

Populaţia, în număr de 8.629.900, conform unui recensământ recent, este, în mare parte, de religie islamică. Baku, o capitală modernă, având 1.757.000 de locuitori, se distinge, în primul rând datorită unei reuşite combinaţii între arhitectura tradiţională şi cea contemporană.

Relaţiile României cu Republica Azerbaijan au căpătat consistenţă, existând, în ultima perioadă, o creştere semnificativă a schimburilor comerciale între cele două ţări. Desele vizite oficiale reciproce confirmă această realitate. Practic, se poate discuta despre un volum al schimburilor comerciale pentru a doua parte a anului 2008, în valoare de 79,9 milioane dolari SUA. Cifra, cu siguranţă, trebuie îmbunătăţită, existând, în acest sens, condiţiile create.

Dezvoltarea colaborării în toate domeniile de activitate trebuie să fie permanent un subiect de reală însemnătate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.