|
Domnul Gheorghe Antochi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am intitulat declaraţia mea politică "Politizarea excesivă şi interesele de partid accelerează, în continuare, declinul agriculturii din România". Ea este determinată de modul în care s-au desfăşurat dezbaterile moţiunii pe agriculturii, din şedinţa Camerei Deputaţilor, din 25 mai, 2010. Toţi recunoaştem că agricultura românească se află într-o îndelungată şi gravă suferinţă. Această stare s-a agravat în anul 2010, pentru că, începând cu 1 ianuarie, s-au suspendat subvenţiile, de circa 3,3 - 3,7 miliarde de lei, acordate anual agricultorilor din România, aşa cum s-au negociat acestea cu autorităţile europene la aderarea României în Uniunea Europeană. Lipsa de răspundere a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru notificarea şi obţinerea aprobării unor noi forme de sprijin agricultorilor după 1 ianuarie 2010, starea cronică de sărăcie a celor mai mulţi dintre producătorii agricoli şi dificultăţile mari întâmpinate pentru obţinerea creditării activităţilor curente şi investiţiilor, costul ridicat al resurselor de producţie, carburanţi, pesticide, material biologic, prin comparaţie cu preţul de valorificare a produselor agricole, suprafaţa agricolă pulverizată în peste 3,7 milioane de parcele şi dimensiunea mică, de numai circa 2,15 ha de exploataţii agricole familiale, investiţiile scăzute, care determină o slabă productivitate a muncii pentru cele peste 3 milioane persoane care lucrează în agricultura, randamentele mici pe care le obţinem pe unitate de suprafaţă şi pe cap de animal, care se situează la circa 40% faţă de producţia obţinută în ţările cu agricultură dezvoltată şi de circa 60% faţă de media celor 27 de ţări ale Uniunii Europene. De altfel, circa 80% din exploataţiile agricole, produc, în principal, pentru autoconsum, importurile masive de produse agroalimentare, pe care îl face România, şi care a reprezentat anul trecut peste 2 miliarde de euro. Sunt doar câteva aspecte pe care le recunoaştem toţi, inclusiv cei din Partidul Democrat Liberal şi din Uniunea Democrată Maghiară din România, care sprijină actualul guvern, şi care au contestat în şedinţa din 25 mai, în mod politicianist, fără argumente tehnice şi economice, atât prezentarea critică a situaţiei dramatice în care se găsesc cei mai mulţi dintre agricultorii României, cât şi măsurile - spunem noi - realiste, propuse pentru limitarea declinului agriculturii româneşti. Cu profesionalism, cu înţelepciune şi realism am fi putut măcar în cel de-al doisprezecelea ceas să facem ceva, pentru că acest sector important, declarat prioritar, doar în campaniile electorale, să stopeze declinul pe care îl înregistrează în ultimii 20 de ani. Timpul rămâne, însă, cel mai obiectiv judecător şi, cu siguranţă, la toamnă vom contabiliza producţii agricole mai mici, efective de animale mai puţine, compensate de importurile tot mai mari de produse agro-alimentare pentru aprovizionarea populaţiei României. Vă mulţumesc.
|