Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.35/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.80 | Ştefan-Bucur Stoica - despre "USL, creşterea economică şi investiţiile"; | ![]() |
||
|
"USL, creşterea economică şi investiţiile" Ne apropiem de împlinirea unui an de când USL a preluat guvernarea în România, chiar dacă cei care conduc astăzi ţara vor să ne convingă că ei au preluat puterea în decembrie 2012 şi nu în aprilie 2012. Românii ştiu că USL a venit la putere în primăvară, iar rezultatele guvernării lor sunt deja dezastruoase. În primul rând, la preluarea guvernării, USL a primit drept "grea moştenire", pe care evită să o invoce, o ţară care depăşise criza economică şi care intrase, încă din anul 2011, pe un trend de creştere economică invidiat de toată Europa - de 2,5% din PIB. Şomajul era, de asemenea, unul dintre cele mai reduse din UE, iar ponderea investiţiilor publice în PIB, cea mai mare din istoria postdecembristă a României şi una dintre cele mai mari din UE. La doar câteva luni de la preluarea puterii, USL "s-a apucat de treabă!" Alocările bugetare şi cofinanţările pentru fondurile europene în infrastructură au fost mutilate chiar la prima rectificare bugetară pe care a operat-o Victor Ponta. Drumuri naţionale, centuri ocolitoare, autostrăzi sau investiţii în infrastructura de transport călători au rămas peste noapte fără finanţare, în ciuda eforturilor anterioare, şantierele intrând în conservare, iar muncitorii devenind peste noapte şomeri. Industria pe orizontală a fost la fel de afectată! Cu toate acestea, Victor Ponta nu a ratat niciun moment să fie prezent la celebrele "tăieri de panglici", adică la finalizarea investiţiilor realizate de alţii. Cât a contribuit Victor Ponta la realizarea autostrăzii Cernavodă-Constanţa? Dar la autostrada Bucureşti-Ploieşti? Absolut deloc! În schimb era primul care se lăuda cu aceste investiţii realizate de alţii şi aşteptate de români de două decenii. USL a spulberat şi ultima speranţă în legătură cu modernizarea ţării şi susţinerea investiţiilor publice din România. Consecinţa imediată a acestei atitudini a fost reflectată în creşterea economică aproape inexistentă pe anul 2012 (0,2% din PIB) şi stagnarea economică aproape certă pe anul 2013. Guvernului USL nu îi pasă în schimb dacă românilor le va fi sau nu mai bine pe termen lung, ci important este ca orice investiţie publică să alimenteze clientela dumnealor de partid. Este greu să nu remarci că, în vreme ce zeci de şantiere demarate şi care ar fi trebuit finalizate în anul 2013 aşteaptă finanţarea, Ministerul Transporturilor şi Guvernul României se face că nu le vede, ci visează la noi şi noi proiecte, care mai de care mai scumpe şi îndoielnice în utilitatea lor. Tot acelaşi guvern pare fie dezinteresat, fie rău-voitor în legătură cu accesarea fondurilor europene pentru infrastructură, deoarece, de la preluarea puterii de către USL, nu a fost accesat nici măcar un euro şi nicio perspectivă favorabilă nu se prevede în viitorul apropiat. |



