Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 18, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.140/2023
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 18, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 18, 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.80 | Vetuţa Stănescu - declaraţie politică intitulată "Donarea de sânge salvează vieţi!"; | ![]() |
||
|
"Donarea de sânge salvează vieţi!" România se confruntă cu o serioasă penurie de rezerve sanguine. Anul trecut, conform datelor colectate de Ministerul Sănătăţii, doar 320.000 de români au donat sânge sau componente sanguine derivate, adică 1,8% din populaţie, de aproximativ două ori mai puţin decât necesarul curent. Pentru a încuraja cât mai mulţi români să doneze sânge, şi astfel să salveze vieţi, statul român, în parteneriat cu mediul privat şi autorităţile locale, duce o politică susţinută pe mai multe paliere. Unul dintre acestea este Programul FIDELIS. Cea de-a treia ediţie a Programului de titluri de stat FIDELIS din 2023, desfăşurată de Ministerul Finanţelor în parteneriat cu Morning Glory şi Rock FM, a adus un număr record de donatori-investitori, depăşind ediţiile precedente. 1.319 de donatori de sânge s-au alăturat Campaniei "România are sânge de rocker, acum şi de investitor" în perioada 18 septembrie - 3octombrie şi au beneficiat de tranşa - special dedicată donatorilor de sânge - cu cea mai mare dobândă oferită în cadrul acestei ediţii, de 7,25%, pentru achiziţia de titluri de stat emise în lei, cu scadenţă la un an. 1.037 donatori au investit în prima ediţie, apoi 1.293, acum 1.319. Astfel, conform specialiştilor, sângele donat anul acesta de către investitorii Fidelis va salva peste 10.000 de vieţi. Suma totală investită în ediţia a treia a Programului FIDELIS a fost de aproape 1,5 miliarde de lei. Emisiunea cea mai accesată a fost cea în euro cu scadenţa la un an, dobânda de 3,90%, cu un total de 487.165 milioane de lei, plasaţi în 3.106 ordine. A doua cea mai accesată a fost emisiunea în euro, cu scadenţa la 5 ani, dobânda de 5,30%, cu un total de 469.102 milioane lei, plasaţi în 3.121 ordine. În această a treia emisiune, Ministerul Finanţelor a atras în total 534,8 milioane lei şi, respectiv, 191,2 milioane euro, prin a 13-a ofertă primară de vânzare de titluri de stat FIDELIS, derulată în ultimii patru ani prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Astfel, valoarea celor 13 runde de finanţare derulate în ultimii patru ani la BVB de către Ministerul Finanţelor a depăşit 22 miliarde lei (4,5 miliarde euro). Investitorii beneficiază de posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere, neimpozitarea câştigurilor cumulate din dobânzi şi profituri, precum şi flexibilitate în administrarea şi diversificarea portofoliului. Aşadar, doresc să invit tot mai mulţi români să doneze sânge, având posibilitatea de a salva vieţi, dar şi de a investi în dezvoltarea economiei româneşti. |


