Parliamentary debates

Domnul Ion Eparu:

"Moţiunile, un drept democratic suprautilizat"

Am constatat în ultima perioadă, cu ocazia dezbaterii în Parlament a moţiunilor de tot felul, că pârghiile democraţiei funcţionează în România, garantându-ne astfel distanţa faţă de totalitarism. Dar nu am cum să nu mă întreb cât de bine ar fi mers totuşi lucrurile dacă timpul alocat dezbaterii (şi respingerii) atâtor moţiuni iniţiate de opoziţie ar fi fost folosit pentru a dezbate şi îmbunătăţi proiectele de lege cu adevărat importante şi stringente care ne aşteaptă girul.

Dincolo de semnul de întrebare care umbreşte gradul de seriozitate cu care sunt abordate aceste moţiuni - dat fiind faptul că nici măcar cei care le-au semnat nu le-au votat, de motivele invocate, considerate, unele dintre ele, chiar de Curtea Constituţională ca fiind nefondate, de jocul politic deja străveziu chiar şi pentru ochi mai puţin avizaţi - ar trebui să rămână ca piatră de temelie rolul nostru, al parlamentarilor, acelaşi şi pentru putere şi pentru opoziţie: actul legiuitor fezabil pe termen lung.

Ultima moţiune de cenzură iniţiată de ACL, şi respinsă pe 22 septembrie 2014, a vizat OUG nr.45/2014 privind modificarea şi completarea Legii pentru alegerea preşedintelui României şi OUG nr.55/2014 privind migraţia aleşilor locali. Deşi s-au folosit expresii menite a avea un impact puternic ("statul de drept, în pericol", "fraudarea alegerilor"), opoziţia nu a reuşit să atingă cele 288 de voturi necesare pentru demiterea Guvernului Ponta, strângând cu greu 154 de voturi, în condiţiile în care au fost 171 de semnături. Ca şi în mai 2014, de altfel, pentru că ştim că nici atunci nu au fost prezenţi la şedinţă toţi semnatarii moţiunii.

Tocmai pentru că nu este o noutate folosirea moţiunilor de cenzură în campaniile electorale, mă refer la exemplul clar de la alegerile europarlamentare din primăvară, vreau să atrag atenţia prin această declaraţie că risipindu-ne în urmărirea unor interese de moment, ne îndepărtăm de la menirea noastră principală.

Pentru că până acum declaraţiile mele politice s-au înscris în sfera generală a educaţiei şi cercetării, precizez că prezenta declaraţie se bazează doar pe "victima" ultimei moţiuni, dezbătută pe 23 septembrie şi încă nevotată, cea care îl vizează, aşa cum ştim, pe Remus Pricopie, ministrul educaţiei naţionale.

Nu neg importanţa utilizării tuturor pârghiilor necesare apărării democraţiei, doar îmi pun întrebări cu privire la demonetizarea aceloraşi instrumente prin folosirea lor în exces.