Parliamentary debates

Domnul George Ionescu:

"Sărbătoarea românească a iubirii - Dragobetele"

Pe 24 februarie se iubeşte româneşte. De ce? Pentru că este Dragobetele.

Autohtonul Dragobete este sărbătoarea românească a dragostei, cu o tradiţie milenară pe meleagurile noastre!

Spiritualitatea populară consemnează Ziua lui Dragobete, zeu al tinereţii în Pantheonul autohton, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii. Sărbătoarea românească marchează începutul primăverii. Ziua însemna pentru omul arhaic începutul primaverii, ziua când natura se trezeşte, iar întreaga comunitate sărbătorea şi se pregătea pentru venirea primăverii. Data de 24 februarie marchează începutul anului agricol şi, după unele credinţe populare, este considerată ziua ieşirii ursului din bârlog.

Sărbătoarea era aşteptată cu multă bucurie. An de an, pe 24 februarie, bunicii noştri sărbătoreau Dragobetele, una dintre cele mai frumoase sărbători populare dedicate iubirii. Dragobetele face parte, alături de majoritatea sărbătorilor populare care continuă şi în luna martie (în unele locuri Dragobetele era sărbătorit şi la data de 1 martie), dintr-un posibil cult al unei mari zeiţe a fecundităţii, deoarece se consideră că el este fiul Dochiei şi deschizătorul primăvarerii.

Sărbătoarea îşi are originile în ciclul naturii, anunţând momentul în care întreaga natură renaşte, păsările se împerechează şi îşi caută cuiburi. Aşa se justifică şi celelalte denumiri date sărbătorii: "Ioan Dragobete", "Dragostiţele", "Şantion de primăvară", "Logodnicul Păsărilor", "Cap de primăvară" sau "Cap de vară întâi", dar şi "Dragomiru-Florea" sau "Granguru". În unele tradiţii este numitfiu al Babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică.

Etnograful Ovidiu Focşa spunea că "Despre Dragobete se crede că este un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate şi de renaşterea naturii. Această sărbătoare marca revigorarea naturii şi nu numai, ci şi a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sărbătoare a revigorării vegetaţiei, a vieţii în creştere, o dată cu trecerea la anotimpul de primăvară durata zilei creştea, în contrapondere cu noaptea care descreşte, ca dovadă şi zilele sunt mai însorite. Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetaţia dar şi oamenii se puneau în acord cu natura, era o nuntă a naturii, însemnând renaşterea acesteia, retrezirea la viaţă, ceea ce este şi semnificaţia centrala a sărbătorii".

Ziua de 24 februarie fiind prin excelenţă o sărbătoare a fertilităţii, pusă sub semnul unei zeităţi mitice, Dragobetele este ziua constituirii perechilor, atât pentru păsări, cât şi pentru oameni. Dragobete este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă. Dragobetele este considerat fiul Babei Dochia şi deschizătorul primăverii, patron al dragostei şi bunei-dispoziţii pe plaiurile româneşti. Asemănător lui Eros sau Cupidon, Dragobetele era un bărbat chipeş şi neastâmpărat. Dragobetele este un duh al pădurii care, într-o anume zi a începutului de primăvară, ia chip de flăcău neasemuit de frumos şi hălăduieşte prin codri, "după fetele şi femeile ce profanează lucrînd ziua-i consacrată" pentru a le pedepsi. Într-o altă tradiţie, Dragobetele este indentificat cu "Năvalnicul", feciorul frumos, voinic, chipeş şi tare iubăreţ care ia minţile fetelor tinere, fiind transformat de Maica Domnului în planta care îi poartă numele: năvalnic (o specie de ferigă).

Obiceiurile de Dragobete, zi aşteptată cândva cu nerăbdare de toţi tinerii, au fost în mare parte uitate, sărbătorindu-se astăzi doar în unele regiuni ale ţării, cu preponderenţă în mediul rural. Una din tradiţii spune că cine participă la această sărbătoare va fi ferit de boli tot anul şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat, linişte, noroc în dragoste şi prosperitate. Sărbătoarea Dragobetelui este ziua în care oamenii trebuie să aibă grijă de toate orătăniile din curte, precum şi de păsările cerului. În această zi nu e voie să se sacrifice animalele, ca să nu se strice rostul împerecherilor. Sărbătoarea dragostei era socotită de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mai importante. Crezând că Dragobetele îi va ajuta să aibă un an îmbelşugat, gospodarii respectau această sărbătoare la fel ca şi pe cele religioase: nu munceau, doar îşi făceau curăţenie prin case. Tinerele în pragul măritişului şi femeile strâng în această zi rămăşiţe de zăpadă şi apa topită o pun într-un vas, pentru a fi folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi descîntece de dragoste. În tradiţia populară, se crede că îndrăgostiţii care se întâlnesc azi vor fi protejaţi în iubire tot anul. Despre toţi cei care nu doreau să sărbătorească de Dragobete, se spunea că vor rămâne singuri tot restul anului.

Modul de a sărbători Dragobetele este diferit de la o regiune a ţării la alta: petreceri în aer liber, dansuri, jocuri, discuţii în jurul focului, săruturi, logodne simbolice etc.

În mediul urban aceste tradiţii sunt inexistente, Dragobetele fiind umbrit de Valentine's Day, o sărbătoare de împrumut occidental care nu are legatură cu spiritualitatea românească.

Dragobetele este sărbătoarea dragostei, ziua românească a îndrăgostiţilor. Aşadar, conform tradiţiei, de Dragobete trebuie să ne bucuram, să râdem, să dansăm, să ne distrăm, să întâmpinăm primăvara, să petrecem. În concluzie, avem atâtea motive să sărbătorim Dragobetele, să profităm din plin de sărbătoarea bunei dispoziţii şi de această tradiţie românească ce trebuie respectată!