Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.90/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.85 | Manuela Mitrea - declaraţie politică având tema "Violenţa fizică afectează o femeie din trei!"; | ![]() |
||
|
"Violenţa fizică afectează o femeie din trei!" Cel mai nou raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că violenţa fizică asupra femeii a devenit o problemă globală, una din trei femei cu vârsta cuprinsă între 15-49 ani fiind agresată, iar 38% dintre femeile ucise sunt omorâte de către partenerii de viaţa. Anumite date relevă faptul căîn România, la fiecare trei secunde o femeie este agresată fizic sau psihic, dar, din păcate, acestea nu sunt raportate decât într-un procent mic. Cazurile de agresiune în rândul femeilor sunt din ce în ce mai deseşi acestea trebuie să înceteze. Ar fi un salt important dacă femeile agresate ar renunţa la sentimentul de ruşine şi ar denunţa agresorii, dacă familiile ar apela la ajutorul unui consilier familial şi dacă copiii ar fi îndrumaţi de către părinţi spre psihologul şcolii. Există tendinţa săîi condamnăm pe cei cu venituri reduse pentru că ajung să comită acte de violenţă, mergând pe premisa că totul pleacă de la bani, dar, din păcate, chiar şi cei de la care avem mai multe pretenţii ajung să comită astfel de acte. Şi asta deoarece sursa violenţei asupra femeilor nu sunt banii, ci educaţia primită în familie, în şcoală, în societate în general. Cazurile dezvăluite de media, mai ales cele care implică persoane publice, ne amintesc faptul că violenţa poate "lovi" orice femeie. Zilele trecute, la cel mai nou caz prezentat de mass-media am fost cu atât mai şocată de cele întâmplate, pentru că am colaborat cu Alexandra care este un copil deosebit. Dar chiar dacă n-ar fi fost aşa, nimeni nu merită să fie agresat cu asemenea bestialitate. Îmi exprim admiraţia faţă de curajul Alexandrei de a aduce în faţa opiniei publice acest caz şi recunoştinţa faţă de reprezentanţii media care au reflectat evenimentul corespunzător. Pentru a nu mai avea astfel de situaţii, pentru a preveni şi a răspunde violenţei asupra femeilor, multiple sectoare ale societăţii trebuie să lucreze împreună - cel educaţional, cel de sănătate, al serviciilor sociale, autorităţile locale, justiţia şi media. Am convingerea că societatea românească nu mai poate tolera violenţa asupra femeii şi vă rog să reflectaţi asupra faptului că una din trei femei care este agresată poate fi mama, soţia sau fiica oricăruia dintre noi. |



