Neviser Zaharcu
Neviser Zaharcu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.86 Neviser Zaharcu - declaraţie politică: - "Vânătoarea controlată, o veste bună pentru localnicii din Delta Dunării";

Doamna Neviser Zaharcu:

"Vânătoarea controlată, o veste bună pentru localnicii din Delta Dunării"

Am primit recent răspuns la interpelarea adresată guvernatorului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Lucian Eduard Simion, pe tema îngrijorării populaţiei din Delta Dunării în urma înmulţirii animalelor sălbatice din arealul protejat. În documentul parlamentar trimis conducerii Rezervaţiei, am subliniat că locuitorii zonelor izolate din Delta Dunării au semnalat, în cadrul audienţelor de la biroul parlamentar, că sunt neliniştiţi din cauza creşterii numărului animalelor sălbatice, îndeosebi porci mistreţi şi şacali.

Prezenţa excesivă a acestora în localităţile Deltei îi fac pe oameni să trăiască cu teama că ar putea fi atacaţi în orice moment de către animalele respective. Oamenii mi-au spus că în ultima perioadă numărul animalelor este în continuă creştere şi că le este frică pentru viaţa şi sănătatea lor. De asemenea, autorităţile locale din zonele umede ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au atras atenţia că animalele amintite provoacă numeroase distrugeri ale culturilor agricole şi, de asemenea, pagube importante în gospodăriile populaţiei.

După cum bine cunoaşteţi, vânătoarea în Delta Dunării a fost interzisă în urmă cu trei ani, odată cu apariţia Legii nr.136/5 iulie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Pe de altă parte, însă, un document emis de Consiliul Judeţean Tulcea, intrat în vigoare înaintea Legii nr.136/2011, stipulează că este permisă vânătoarea raţional reglementată în Delta Dunării, ca fiind o activitate tradiţională în zonă. De altfel, pe marginea celor două documente au existat unele controverse, având în vedere că Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării nu a prea fost de acord cu acest concept de vânătoare raţională efectuată în Deltă. Pentru a proteja echilibrul biodiversităţii din arealul Deltei Dunării, zonă inclusă în Lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural al UNESCO, consider că trebuie să rezolvaţi într-un fel, în baza legilor şi regulamentelor în vigoare, diminuarea populaţiilor de şacali şi porci mistreţi, specii de animale considerate invazive, respectiv care se răspândesc rapid şi cauzează modificări în cadrul ecosistemelor.

În răspunsul primit la interpelare, ministrul mediului, apelor şi pădurilor Graţiela Gavrilescu a precizat că: "Urmare adreselor primite în repetate rânduri de la agenţi economici, primăriile localităţilor Ceatalchioi, Maliuc şi Chilia Veche din judeţul Tulcea, Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea şi de la populaţia locală privind pagubele produse în culturile agricole de speciile de interes cinegetic, porc mistreţ, şacal şi vulpe din zona Ceatalchioi, Pardina-Chilia Veche judeţul Tulcea, instituţia noastră a întreprins toate demersurile necesare obţinerii unui acord de desfăşurare a unor campanii scurte de vânătoare".

"În acest sens, a continuat ministrul mediului, s-a obţinut avizul favorabil de la Academia Română pentru desfăşurarea a două acţiuni de vânătoare în vederea optimizării speciilor de interes cinegetic, şacal, vulpe, mistreţ, ce produc daune în culturile agricole şi în gospodăriile locale. Pentru optimizarea speciilor de interes cinegetic în sezonul în 2014-2015, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a întocmit un Plan de acţiune prin care s-a stabilit să desfăşoare două acţiuni de vânătoare pe teritoriul RBDD, pentru fondurile de vânătoare gestionate de RNP Romsilva, pentru perioada decembrie 2014-februarie 2015, care se vor desfăşură după cum urmează: pentru perioada 15-20 decembrie 2014: vânătoare specializată la speciile şacal şi vulpe; pentru perioada 15 ianuarie -15 februarie 2015: vânătoare specializată la speciile mistreţ, şacal şi vulpe".

Ministrul mediului a făcut referire şi la modul de organizare a acţiunilor de vânătoare, în care se vor avea în vedere următoarele: "Vânătoarea se va desfăşura doar pe 15 fonduri de vânătoare gestionate de RNP ROMSILVA, conform Anexei nr.2 la Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr.359/2014 pentru perioada decembrie 2014-februarie 2015, în cooperare şi sub coordonarea Direcţiei Silvice Tulcea. La această acţiune vor participa reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Tulcea din toate fondurile de vânătoare, la fiecare acţiune putând participa 20-30 persoane. Va fi interzisă participarea la aceste acţiuni a vânătorilor sportivi autorizaţi, acţiunea având un rol clar de optimizare a speciilor de interes cinegetic. Capturile de şacal şi vulpe vor fi predate imediat la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea pentru probe de rabie, capturile de mistreţ vor fi depozitate într-un spaţiu special amenajat la Frigorifer Tulcea, iar după prelevarea probelor pentru pestă porcină şi trichineloză, exemplarele apte pentru consum vor fi distribuite la cămine de copii şi aziluri de bătrâni în scop caritabil. Toată această activitate se va desfăşură în conformitate cu prevederile Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Capturarea speciilor menţionate se va realiza conform evaluării anuale efectuate de ICAS pentru sezonul 2014/2015, pentru fiecare fond de vânătoare în parte, conform Anexei nr.2 la Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultura nr.359/2014".