Gheorghe Ana
Gheorghe Ana

Sittings of the Chamber of Deputies of April 28, 1998

Sittings of the Chamber of Deputies of April 28, 1998

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.9 Gheorghe Ana - comentariu pe marginea evenimentului din noaptea de 16-17 aprilie de pe Aeroprotul Otopeni;

Domnul Adrian Năstase:

................................................

Are cuvântul domnul Gheorghe Ana. Apoi urmează domnul deputat Ilie Neacşu.

Domnul Gheorghe Ana:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Un eveniment fără precedent, cu implicaţii deosebite, ce atestă existenţa corupţiei la niveluri înalte, petrecut în noapte de 16-17 aprilie 1998 la Aeroportul Bucureşti-Otopeni, a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, celor care în noiembrie 1996 au crezut în sloganurile actualei puteri, cât de mult s-au înşelat. Cadre cu funcţii important în structurile statului, comandorul Ioan Suciu, comandantul Aeroportului Militar Otopeni, şi colonelul Truţulescu Gheorghe, şef serviciu din cadrul SPP, au participat la introducerea ilegală în ţară a circa 3000 baxuri ţigări LM prin intermediul unei aeronave ucrainene.

La sesizarea presei, acest eveniment a declanaşt controverse nebănuite între instituţiile implicate şi obligă organele abilitate să prezinte opiniei publice răspunsuri la câteva întrebări. Cum poate un avion să intre în spaţiul aerian al ţării fără permisiunea autorităţilor? Cum şi-ar permite echipajul să rişte ca autorităţile române să descopere că transportă altceva decât ce au declarat, printr-o escală tehnică? Pe ce bază au colaborat autorităţile civile de la Otopeni, ca aparatul să ajungă în zona militară, transformând un zbor civil într-unul militar? Unde s-au volatilizat cele 4 persoane care au intrat în ţară la Otopeni, de nu au mai ajuns la hotel? Cine a stat în spatele acestei acţiuni cu ţigări, dacă avem în vedere că cel puţin două transporturi similare s-au desfăşurat în perioada mai 1997 - aprilie 1998, pe aceeaşi filieră bulgaro-ucraineană şi în aceleaşi condiţii? Ca să nu mai vorbim de contrabanda prin porturile Constanţa şi Giurgiu.

Lăsând pe cei în drept să răspundă la aceste întrebări şi să elucideze acest caz, sper, nu pot să nu-mi amintesc de un celebru organism naţional creat cu mare tam-tam de domnul peşedinte Emil Constantinescu, tocmai împotriva corupţiei, denumit CNAICO care a reuşit o "performanţă deosebită", ca într-un an şi jumătate de existenţă să nu condamne nici unul din marii corupţi. Şi atunci, mă întreb şi vă întreb, doamnelor şi domnilor, care a fost sensul declaraţiei domnului preşedinte Emil Constantinescu pe postul naţional de Televiziune, legat de evenimentele din 16-17 aprilie? Şi cel mai simplu cetăţean ştie cine organizează în asemenea situaţii un flagrant şi ce înseamnă acest lucru, dar probabil că singurul mod de a salva ce mai era de salvat din lupta împotriva corupţiei a organismului naţional pe care îl patronează a fost acela de a atribui merite unor organisme, care pe zi ce trece îşi dovedesc neputinţa atâta timp cât nu sunt independente, fiind manevrate după interesul unora.

Prin poziţia precizată, domnul preşedinte Emil Constantinescu ne demonstrează câtă diferenţă există între angajamentele asumate în campania electorală şi la învestitură pe tema corupţiei şi rezultatele obţinute de domnia-sa până în prezent. Permanent, în declaraţiile domniei sale au existat şi există referiri la acte de corupţie nesancţionate în perioada anterioară anului 1996 şi niciodată nu a ratat ocazuia să înfiereze iresponsabilitatea şi chiar complicitatea guvernanţilor de la acea vreme, precum şi neimplicarea preşedintelui ţării în stoparea acestui flagel.

A sosit momentul în care cei care criticau de pe margine să fie în situaţia de a găsi soluţii în stoparea corupţiei. În acest sens, s-au angajat în declaraţii belicoase promiţând că va lua cele mai drastice măsuri şi că va asigura respectarea legilor, astfel încât cetăţenii să trăiască într-un climat de siguranţă şi onestitate.

Ce s-a realizat astăzi vedem cu toţii. Vorbe, vorbe şi iar vorbe, care sunt mai uşor de pronunţat decât să începi cu fapte concrete, în primul rând în propria ogradă, unde atât presa, cât şi partidele din opoziţie i-au adus la cunoştinţă multe aspecte de corupţie. Cetăţenii acestei ţări s-au săturat de declaraţii de genul: "Nimeni nu va fi protejat, indiferent dacă este vorba de preşedinte, de familia preşedintelui, cei aproape de preşedinte, de membri ai Guvernului etc." Ei vor fapte nu vorbe. Or, dacă nici preşedintele ţării nu-şi respectă cuvântul, atunci nu le-a mai rămas decât încrederea că Dumenzeu va plăti fiecăruia după fapte. Dar, până la Dumnezeu ne omoară creştin-democraţii!

De aceea, de la această tribună, ca membru al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională solicit: demiterea imediată a domnului Nicu Anghel, şeful SPP, şi generalului Gheroghe Bucşe, şeful de stat major la aviaţiei şi al apărării antiaeriane, pentru implicarea celor două instituţii în acte de corupţie.

De asemenea, îi solicit domnului preşedinte Emil Constantinescu să-şi ceară scuze naţiunii, întrucât ori a fost dezinformat, ori ascunde ceva poporului, pentru declaraţia făcută pe postul de Televiziune Naţională şi să garanteze cu funcţia pe care o deţine că nimeni şi nimic nu va fi ocrotit din vinovaţii acţiunii de la Otopeni. Sper ca organele de anchetă să aibă verticalitatea şi simţul datoriei şi să nu fie intimidate de nici un nume sau funcţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc, domnule deputat.