Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Dau cuvântul domnului deputat Kerekes Karoly, Grupul parlamentar al U.D.M.R.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Kerekes Karoly:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la necesitatea asumării părţilor negative ale istoriei.

În data de 9 octombrie, şi la Bucureşti s-a comemorat Holocaustul, ocazie cu care s-a pus piatra de temelie a monumentului dedicat memoriei Holocaustului din România.

La eveniment a participat preşedintele Traian Băsescu, încă vizibil marcat de amintirea imaginilor văzute anul trecut la Muzeul închinat Holocaustului din Washington despre Holocaustul din România. Atunci domnul preşedinte a plâns.

Pe 9 octombrie, domnia sa a afirmat că românii ar trebui să-şi asume realităţile istorice şi să privească în faţă atrocităţile trecutului. Trebuie să recunosc faptul că reacţia preşedintelui, de anul trecut, m-a impresionat. Iar faptul că a vărsat lacrimi în timpul vizitării muzeului, mi-a confirmat părerea că este un om de stat cu o sensibilitate deosebită.

Totodată, nu am putut să nu mă gândesc că lacrimile preşedintelui se leagă de o perioadă întunecată a istoriei României, când evreii au avut o soartă tragică, provocată de autorităţile române. Şi mai m-am gândit că tot în acea perioadă, şi tot autorităţilor române li se datorează şi atrocităţile îndreptate împotriva maghiarilor din Ardeal.

În toamna anului 1944, după pătrunderea armatei române în Ardealul de Nord, mii de cetăţeni de naţionalitate maghiară au fost internaţi în Lagărul de la Feldioara, judeţul Braşov, în care, din cauza tratamentului inuman, au murit în jur de 300 de persoane, iar supravieţuitorii au fost deportaţi în fosta URSS, de unde mulţi nu s-au mai întors.

Mă gândesc totodată la execuţiile comise cu cruzime în satele secuieşti de autorităţile române provizorii, cunoscute sub denumirea de "gărzile Maniu". În Ardealul de Nord mai mulţi cetăţeni de naţionalitate maghiară au fost omorâţi prin împuşcare, iar în localitatea Aita Seacă, judeţul Covasna, menţionat ca un fapt ieşit din comun, două persoane au fost ucise după metode medievale de decapitare.

Azi, la Feldioara şi în numeroase alte locuri din Ardeal, se înalţă monumente care amintesc de aceste fapte, monumente ridicate de populaţia maghiară, şi nu de autorităţile române, care nici până azi nu şi-au exprimat în vreun fel regretul faţă de evenimentele tragice din toamna lui '44.

Pe mine, personal, m-ar impresiona un gest pios al Preşedintelui la Memorialul de la Feldioara, ce va avea loc şi în acest an în noiembrie, ...la urma urmei, şi aceste victime au fost cetăţeni ai României. Aş interpreta-o ca pe o intenţie sinceră de a recupera realităţi istorice care trebuie să se sedimenteze în conştiinţa naţională, ar fi aşadar un gest de înclinare în faţa istoriei şi un gest de reverenţă în faţa victimelor şi a durerilor suferite de acestea.

De asemenea, mi-ar plăcea să aflu că prin grija Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în manualele de istorie, aceste evenimente dureroase şi-au găsit locul cuvenit. Aş vrea să văd simple gesturi de înţelegere a traumelor şi de regret în faţa unor tragedii trecute.

Au fost odată nişte oameni care au suferit profund. Au fost concetăţenii noştri. Cele trăite de ei fac parte din istoria naţională şi ar trebui comemorate cum se cuvine.

Mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.