|
Domnul Vasile Soporan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Doresc să prezint declaraţia politică intitulată "Alianţa D.A., între real şi imaginar." Discutând, cum facem astăzi, fără a înţelege profund problemele majore pe care le are România reală, în care unii afirmă cu satisfacţie alunecarea stângii spre dreapta, ca urmare a constrângerilor europene, şi repetarea parcă la indigo a situaţiei grave prezentate de François Mitterand, în 1991, aceea în care socialiştii vizează ca oamenii de dreapta să le ofere diplome de economişti fruntaşi, ajungând chiar să uite că sunt de stânga, consider că a sosit momentul pentru un alt tip de discuţie, aceea lipsită de populism, în care formaţiunile politice să prezinte clar şi pe înţelesul celor mulţi problemele reale şi modalitatea în care acestea îşi găsesc rezolvarea în cadrul programelor politice. Este dificil chiar şi pentru o formaţiune de stânga să asculte, să interpreteze părerile adverse diverselor categorii şi să genereze o politică socială care să fie favorabilă tuturor. Guvernanţii prezenţi şi cei trecuţi ai Alianţei D.A. prezintă creşterea economică ca fiind suficientă pentru a aşeza în umbră deficitul de cont curent care va fi cu 166% mai mare decât cel de anul trecut; datoria externă totală, care a urcat în primele două luni ale anului 2007 la 29 miliarde de euro; menţinerea cheltuielilor publice pentru educaţie - 5% din p.i.b. şi cercetare-dezvoltare - 0,3% din p.i.b., cu mult sub media statelor dezvoltate; ineficienţa energetică de şase ori mai mare decât media Uniunii Europene; dezinteresul sectorului privat de a contribui esenţial pentru educarea superioară a forţei de muncă; considerarea României ca poligonul cel mai potrivit pentru reluarea tehnologiilor testate cu ani în urmă, în alte ţări; creşterea ponderii salariilor scăzute şi a inegalităţilor de salarizare; creşterea salariului mediu net la nivelul procentelor, în comparaţie cu creşterea dividendelor la nivelul sutelor de procente; situaţia deloc favorabilă în care 10% dintre români îi susţin pe ceilalţi 90%. Mă opresc din analiza sumară şi solicit foştilor parteneri din Alianţa "DA" o analiză serioasă a întregii perioade trecute de la instalarea Guvernului Tăriceanu şi prezentarea soluţiilor preconizate pentru redresarea pe baze durabile a economiei României. În acest sens, solicit prezentarea de urgenţă a politicilor Guvernului, care vizează: creşterea utilizării finanţărilor nerambursabile din fondurile structurale europene, încurajarea economisirii, concentrarea unei părţi din activitatea productivă pe cercetare şi dezvoltare tehnologică, reducerea ineficienţei energetice, garanţia unui salariu decent, prin reechilibrarea tendinţei de creştere a acestuia, cu progresia exagerată a dividendelor. Poate sunt naiv şi cred într-o confruntare directă şi serioasă între preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, între "aripile" tot mai zburdalnice ale Alianţei "DA" - P.D. şi P.N.L., pe problemele majore pe care România le are. Opoziţia ar dori o asemenea confruntare. Ea devine benefică şi consider că ar depăşi impactul temelor artificiale aduse în dezbaterea publică de partenerii Băsescu şi Tăriceanu. Pe când o invitaţie la Cotroceni şi Palatul Victoria, adresată partidelor politice, în care consultările inutile să fie înlocuite cu dezbateri serioase, pe teme majore, altele decât cele cu care ne-am obişnuit a fi transmise încă din decembrie 2004. Pentru asemenea realizare, vă doresc succes, în preajma raportului de ţară pregătit de Uniunea Europeană. Vă mulţumesc.
|