Parliamentary debates

Domnul Adrian Năstase:

Domnul deputat Mircea Irimescu.

Domnul Mircea Irimescu:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc foarte mult.

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se intitulează "Experienţă naţională".

Stimaţi colegi,

S-au împlinit, ieri, 70 de ani de la prima ocupaţie de către armata sovietică a Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, la 28 iunie 1940, consecinţă a aplicării celebrei înţelegeri politice dintre Hitler şi Stalin, cunoscută în istorie ca "Pactul Ribbentrop-Molotov".

Cu două zile mai înainte, în seara târzie de 26 iunie 1940, guvernul sovietic înmânase reprezentantului diplomaţiei noastre la Moscova un ultimatum-somaţie prin care cerea autorităţilor române să părăsească şi să predea URSS, "în bună stare", teritoriile amintite în maximum 48 de ore. Ceea ce, în condiţii umilitoare de nepermis, guvernul regelui Carol al II-lea a făcut.

Este începutul celei mai mari tragedii naţionale româneşti din secolul XX. Pe lângă prăbuşirea frontierelor de răsărit ale României, trebuie să contabilizăm suferinţele sutelor de mii de deportaţi, ucişi sau refugiaţi, cauzate de acest nefericit moment al istoriei noastre.

În plus, deznaţionalizarea accentuată a comunităţilor româneşti, care continuă şi în zilele noastre în nordul Bucovinei şi în Ţinutul Herţa, atunci îşi are începutul. La un loc, nu ne-au lăsat altceva decât o amară experienţă naţională care ar trebui să ne fie folositoare când abordăm problemele viitorului.

Faptul că am cedat fără luptă agresorului de la răsărit părţi ale teritoriului statului nostru naţional-unitar nu ne-a adus niciun fel de avantaj. Dimpotrivă. Jertfele umane, fireşti şi eroice dacă le-am fi dat apărând frontiera de pe Ceremuş şi Nistru, le-am avut întreit şi inutil, în anii care au urmat, la Odesa, în Crimeea, Caucaz sau Cotul Donului, luptând sub un steag străin.

Comparaţia cu Finlanda acelor timpuri ne este net defavorabilă. Noncombatul din 1940 ne provoacă încă deservicii în faţa opiniei publice mondiale avizate.

Disputele politicianiste sterile s-au etalat atunci în toată puterea de care suntem noi în stare, în condiţiile unei lipse de solidaritate şi coeziune naţională de-a dreptul dramatice. Să ne amintim că, oficial, nici până-n ultima, clipă populaţia civilă nu a fost informată de către autorităţile de stat asupra situaţiei în care se află. Administraţia locală nu a fost în stare să organizeze eficient măcar propria ei evacuare. Panica şi suferinţele îndurate de către românii din acele teritorii sunt imagini apocaliptice. Pierderile au fost enorme.

Comportamentul populaţiilor minoritare nu a fost analizat până astăzi temeinic, exhaustiv şi competent deşi, în alte domenii, "rapoarte" ale unor comisii de cercetare prezidenţiale ne-au costat mult şi ne-au dat concluzii trunchiate cărora le lipsesc tocmai analizele celor întâmplate în 1940.

Greutăţile timpurilor prin care trecem, reaşezarea geopolitică a Europei, fireasca uitare omenească n-ar trebui să-i facă pe oamenii politici ai României contemporane să neglijeze istoria celui de-al patrulea deceniu al secolului trecut şi să refuze a învăţa din experienţa naţională.

În primul rând, pentru că au obligaţia morală să înlăture cât mai multe dintre consecinţele care au decurs din cele întâmplate atunci. Inclusiv pe cele care privesc suferinţele personale a sute de mii de cetăţeni ai României interbelice care nu au primit până astăzi compensaţii, măcar morale, de la statul pe care l-au servit cu loialitate. Apoi, pentru a face ce este necesar şi posibil pentru evitarea în viitor al unor situaţii de tipul celor la care facem referire.

O întrebare de tipul "Ce am făcut în ultimii 20 de ani pentru consolidarea sentimentului de solidaritate naţională în faţa unor dificultăţi majore?" nu poate să nu ne dea fiori reci. Dar trebuie să o punem şi clasa noastră politică nu o poate ignora.

Şi mai trebuie să ne aducem din când în când aminte că, de exemplu, la Cernăuţi, strada care purta altădată ca nume data unirii Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918) se numeşte, începând din 1940, "28 iunie 1940", adică tocmai ceea ce comemorăm noi astăzi cu nesfârşită tristeţe.

Vă mulţumesc.