Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.55/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.92 | Adrian George Scutaru - declaraţie politică cu titlul "Ocuparea posturilor în structurile NATO este o necesitate"; | ![]() |
||
|
Domnul Adrian George Scutaru: "Ocuparea posturilor în structurile NATO este o necesitate" România şi-a câştigat cu greu calitatea de membru NATO după un proces îndelungat de negociere, finalizat cu succes în martie 2004, când a aderat oficial la Tratatul Atlanticului de Nord. Noul statut dobândit a echivalat cu garanţia securităţii şi stabilităţii, dar a conferit ţării noastre şi o responsabilitate imensă în ceea ce priveşte participarea la operaţiunile şi misiunile Alianţei şi îndeplinirea altor angajamente pe care urma să ni le asumăm ca stat NATO. Consider că devotamentul pe care militarii români l-au arătat în teatrele de operaţiuni, finalizat nu de puţine ori cu pierderea vieţii, a demonstrat capacitatea de sacrificiu a Armatei române şi a condus la clădirea unei imagini a României ca aliat de nădejde. Datoria pe care Guvernul o are în acest sens este să conserve această imagine corectă a României în NATO. În perioada 8 - 11 aprilie am participat, alături de alţi parlamentari şi reprezentanţi guvernamentali, la o vizită de informare organizată de Ambasada SUA la Bucureşti şi Misiunea SUA la NATO. Programul a cuprins întâlniri la baza aeriană NATO de la Geilenkirchen (Germania), la Comandamentul Operaţional Întrunit de la Brunssum (Olanda), precum şi la sediul NATO de la Bruxelles. Cu această ocazie s-a putut observa că prezenţa militarilor români în structurile NATO este inferioară posturilor alocate ţării noastre în urma negocierilor avute la nivelul Alianţei. Nerezolvarea acestei probleme poate avea ca rezultat periclitarea imaginii României ca aliat. De acest lucru cred că trebuie să se preocupe conducerea MApN, care are printre principalele atribuţii şi aceea de promovare a imaginii favorabile a României, în general, şi a Armatei României, în special, şi Guvernul, care trebuie să dea dovadă de responsabilitate în alocarea fondurilor. Un exemplu în acest sens este cel de la baza aeriană de la Geilenkirchen, unde operează avioane AWACS, în care, deşi avem alocate cinci posturi, ocupăm doar trei. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Comandamentul Operaţional Întrunit de la Brunssum, unde avem alocate şapte posturi, dar ocupăm trei. Situaţii similare există şi în alte zone de responsabilitate NATO. Este vorba de posturi în structuri multinaţionale ale Alianţei, negociate şi asumate de România. Militarii noştri îndeplinesc nişte misiuni împreună cu colegi din alte state NATO, iar dacă de la noi lipsesc patru din şapte persoane înseamnă că misiunile celor absenţi trebuie îndeplinite de militarii din alte ţări. Această situaţie ridică semne de întrebare asupra seriozităţii noastre, mai ales că vorbim de angajamente asumate. Motivul absenţelor noastre îl constituie lipsa banilor. Cred însă că trebuie să punem în balanţă pe de o parte costurile, iar pe de altă parte beneficiile de imagine şi experienţa indiscutabilă pe care militarii români o capătă şi care foloseşte MApN. Spunem peste tot că Armata este unul dintre cel mai buni ambasadori ai României, că avem militari competenţi care au făcut cinste ţării în misiunile externe. Aşa şi este, dar nu poţi să-ţi reprezinţi ţara dacă nu participi. Este păcat ca o imagine pe care România şi-a construit-o cu greu şi îndelung, chiar şi cu pierderi umane, să fie ştirbită pentru că uneori nu ştim să ne stabilim nişte priorităţi sau fiindcă nişte birocraţi angajaţi prin ministere cred că vor fi decoraţi dacă fac economii tăind din posturile pe care le avem la NATO. |



